definitie, definire, definit, definitiv

a iubi... a iubi inseamna in primul rand sa te iubesti pe tine ,si asa cum stii sa o faci pentru tine , tot asa vei reusi sa-l iubesti si pe celalalt. omul pe care-l iubesti , din punctul meu de vedere trebuie sa-ti semene , altfel nu ai cum sa poti sa iubesti ceva ce nu are multe in comun cu tine, nu poti niciodata sa iubesti un caine, poti doar ,mare iubitor fiind de animale , sa-l hranesti, ingrijesti, plimbi, acorzi o atentie mult mai mare decat unui sarpe care desi te fascineaza nu poti sa accepti ideea ca are sange rece.

a iubi , nu inseamna neaparat sa dai , nu inseamna neaparat sa primesti, inseamna pur si simplu sa simti . Sa simti ca omul pe care-l iubesti daca intr-o zi dispare , nimic din tot ce esti tu nu are sens. te anulezi. nu mai esti decat o umbra, decat niste pasi ce stiu drumul dar nu mai au directie, decat niste ochi ce nu percep lumina decat daca cineva le spune din intamplare"" Buna dimineata!"" , in rest sa fie ore , sa fie zile , sa fie o simpla astepare a vremii in care tu , te vei intalni cu tine. Sa iubesti, inseamna sa fii curat, sa nu poti purta haine murdare nici daca trebuie sa schimbi uleiul la masina sau sa cauti in cosul de gunoi  capacul de la borcanul cu muraturi. A iubi , inseamana sa vorbesti aceeasi limba cu cel care intre timp ai devenit tu, sa porti pielea ta , dar sa te simti bine doar in pielea lui. sa poti vorbi ore in sir cu el , nefiindu-ti frica ca vorbele tale l-ar plictisi , sa nu porti ceas de teama sa nu-i atingi pielea cu orele ce oricum trec cu sau fara voia voastra. A iubi..a iubi nu inseamna sa faci efort , nici sa accepti ca el/ea exista , nici sa incerci sa intelegi ce anume iti place si de ce la el/ea, sa iubesti pur si simplu omul, sa nu schimbi nimic din ce gasesti in el, pentru ca atunci ce anume iubesti? pe el/ea sau ceva ce nu ai definit inca?!

 

orice.

orice defectiune sufleteasca
poate fi reparata- striga duhovnicul;
orice anvelopa
... poate fi facuta sa nu mai rasufle
- spuse vulcanizatorul;
orice ogor batut de grindina poate fi reisamantat
- spuse fermierul;
pot face din orice cel putin un ce-
-spuse decis reconditionerul;
vacile sunt un bun teren de investitie- spuse
bancherul veterinar
si toti, in afara de primul,
aveau perfecta dreptate!

dor..

plecasem spre dormitor , dar m-am intors din drum pentru ca mi-am adus aminte ca  azi am citit scrisoarea catre Mos Craciun,  a lui Glo:)):). Si tare drag mi-a fost, cand am vazut o coala A4 plinaaaaaaa ochi de dorinte(a se citi jucarii) iar undeva in josul paginii , scris caligrafic ""draga Mosule, stiu ca nu am fost cuminte si ca am mai facut prostioare, dar te-as ruga sa-mi aduci tot ce ti-am spus ""
Scrisoarea ei m-a incurajat  si  pe acelasi pricipiu, pentru ca si eu am facut  prostioare,as vrea sa-l rog pe Mos Craciun  sa treaca anul acesta si pe la mine. Nu  vreau nimic de la el. Pur si simplu vreau doar sa-l vad. Mi-e dor de copilarie . Si atat.

stii cum este?!

exact ca atunci cand te strang pantofii.Simti profund durerea , ba chiar vizualizezi bucata de piele stransa de-asupra calcaiului  , pe care cu nonsalanta bordura pantofului o joaca in sus si-n jos, in dreapta si-n stanga , exact asa ..in ritmul in care tu calci. Nu ai ce sa  faci! Esti singurul responsabil de acest fapt. Daca nu ti-ai fi cumparat pantofii astia ..atat de frumosi la vedere, dar extrem de incomozi (constati acum) , daca te-ai opri din mers chiar in secunda asta in care simti ca pana si inima te doare din cauza bucatii de piele storsita , daca ai avea curajul sa pleci descult mai departe, ai scapa de chin si..chiar asa descult, nici macar calcatul pe pietre sau praf, nu ti-ar crea atata durere. Dar nu poti. Nu ai cum sa renunti atat de usor la pantofii frumosi pe care ti-ai cumparat, nu ai cum sa mergi descult atata vreme cat tu ai pantofi, cum tot asa, ar fi de nedescris ca cineva din cei ce te cunosc sa te vada ..descult. Mergi inainte, iti musti buzele pe interior, tii strans mana pe manerul gentii, incerci sa calci drept si sa te gandesti ca vine o vreme in care pana si cea mai dura piele , cedeaza.Si atunci , un zambet iti apare pe buze, si parca tu ai descoperit primul America : uneori  nu-i simplu sa incalti proprii pantofi, dar sa incerci sa..te pui in pantofii altuia..

timpuri

Si vine  vremea in care mor caii  si mor si  cainii  cu tot cu stapani.

Raman doar pietrele, raman doar muntii sa duca pe umerii lor maretia cerului

Raman apele sa spele toata mizeria lasata de animale si oameni,

Sa lase sa creasca iarba si florile ce incuneaza lumina zorilor!

Buna dimineata zilelor noi,

Zilelor ce veniti sa aduceti cu voi,

Doar soare si vant, lumina si ploi , canturi de pasari

Si miresme  de flori

Veniti si salvati ce-a ramas dupa noi,

Caci lumea –nainte va merge mereu,

Chiar daca  caii ,  si cainii ,  si noi.

Pe unde-am trecut am lasat doar..noroi.

asa cred eu.

Sufletul e ceva în noi
Care nu poate exista în afară.
De câte ori nu mi s-a întâmplat
... Să descopăr
Suflete goale în iarbă trăgând să moară.
Le luam cu grijă în palmă,
Dar niciodată
Nu găseam destul de repede pe cineva
Să le primească în sine,
Simţeam căuşul palmei gol
Şi-un abur, neatins de frunze, trecea
Bănuitor prin trupul meu.
Si m-am imbogatit cu suflete pierdute de oameni , ce n-au stiut ca viata nu-i un joc
e doar o loterie ce promite,
viori si canturi si harfe si splendori..

de ce..Eu?!

Eu sunt o-mperechere de straniu
Şi comun,
De aiurări de clopot
... Şi frământări de clape -
În suflet port tristeţea planetelor ce-apun,
Şi-n cântece, tumultul căderilor de ape...

Eu sunt o cadenţare de bine
Şi de rău,
De glasuri răzvrătite
Şi resemnări târzii -
În gesturi port sfidarea a tot ce-i Dumnezeu,
Şi-n visuri, majestatea solarei agonii...

Eu sunt o-ncrucişare de harfe
Şi trompete,
De leneşe pavane
Şi repezi farandole -
În lacrimi port minciuna tăcutelor regrete,
Şi-n râs, impertinenţa sonorelor mandole.

Eu sunt o armonie de proză
Şi de vers,
De crime
Şi idile,
De artă
Şi eres -
În craniu port Imensul, stăpâna p- Univers,
Şi-n vers, voinţa celei din urmă Ne'nţelese!...

exercitiu.

mi-am incins creierii intr-o zi
incercand sa gasesc codul fericirii.
mi-am incurcat sinapsele , si mi-am omorat neuronii,
nu-mi veneau in minte decat imagini cu tine,cu mine si plaja pe care amandoi am lasat-o fara scoici.
mi-am inchis ochii mecanic,punand ambele maini , fiecare pe cate un ochi.
au inceput buzele sa sopteasca numele tau
si intr-una sa zica ca nimic din ce-i al meu, nu iti este strain.
mi-am ridicat genunchiul si am incercat sa-mi acopar gura,
sa taca! nu avea dreptul sa spuna nimic , pentru ca urechilor atat le-a trebuit ca sa inceapa sa zornaie cerceii, pe care ..tu mi-ai pus in  urechi, pe plaja pe care o lasem fara scoici.
cine sunt eu, fara tine?
dintr-o data codul fericirii s-a spart singur:
sunt nimeni!
sunt tine, doar daca ochii vad, daca gura vorbeste, daca urechile aud glasul tau!

cand ai nevoie de dragoste..

când ai nevoie de dragoste nu ţi se dă dragoste.
când ai vrea să iubeşti nu eşti iubit.
când eşti singur nu poţi să scapi de singurătate.
... când eşti nefericit nu are sens să o spui.

când vrei să strângi în braţe nu ai pe cine.
când vrei să dai un telefon sunt toţi plecaţi.
când eşti la pământ cine se interesează de tine?
cui îi pasă? cui o să-i pese vreodată?

fii tu lângă mine, gândeşte-te la mine.
poartă-te tandru cu mine, nu mă chinui, nu mă face geloasa,
nu mă părăsi, căci n-aş mai suporta încă o ruptură.
fii lângă mine, ţine cu mine!

înţelege-mă!

 iubeşte-mă, nu-mi trebuie partuze, nici conversaţie,
fii iubitul mea permanent.
hai să uităm regula jocului, să nu mai ştim că sexul e o junglă.
să ne ataşăm, să ajungem la echilibru.

dar nu sper nimic.

Pentru ca ,m-ai invatat...

 ca , nu primeşti dragoste
când ai nevoie de dragoste.
când vrei să iubeşti nu eşti iubit.
când eşti la pamânt nimeni nu te cunoaşte

Singurul lucru care conteaza..

femeia este singurul lucru care conteaza
si afirm asta stiind ca destui
vor stramba din nas...
... pielea ei stie toate limbile fericirii universale,
lipit de ea, ca de tarana,
intelegi constelatiile, raiul si iadul,
bucuria si nefericirea;
mersul pe jos prin tine insuti
iti face din ce in ce mai bine
pentru a nu mai vorbi
de arhitectura sinelui sau
care face sa paleasca marile catedrale ale lumii-
San Piedro, Domul din Milano...

femeia este singurul lucru care conteaza
cu trupul ei in brate
poti traversa un ocean
chiar daca nu stii sa inoti
decat in apele ochilor ei

fara femeie
limuzina ta este o caruta hodorogita
contul la banca scade chiar daca este in crestere
prietenii sunt
plini de pojarul tradarii,
in vinul scump misca mormolocii

o ai
iti canta privighetoarea in cosul pieptului
te imbraci in haine de puscarie fericit
cum ai pleca la nunta,
faci monetarul stelelor pe cer
ca un nabab universal
chiar daca-ti fluiera vantul prin gaicile sociale:
te calca trenul
si o soapta daca ti-a ramas intreaga
parcurgi literele numelui ei
gata sa urzesti planuri de viitor
cand de aproape te pandeste o morga de lux

femeia, domnilor, este singurul lucru
care nu poate fi inlocui decat de sinele sau
pielea ei stie toate graiurile
fericiri universale,
cecul iluziilor
este valuta ei
prin care voi invingeti crizele mondiale
iata de ce cred ca
stiinta ei
de-a va face fericiti sau nefericiti
ii da dreptul la titlul de
doctor honoris cauza
al complicatei voastre algebre sufletesti

femeia domnilor- pentru a nu va plictisi-
femeia cu pielea ei
care va invata alfabetul orbilor,
cu mereu intoarsele cesti ale sanilor
in care voi nu ghiciti niciodata, nimic,
femeia
cu toata argintaria surasului sau
cu goliciunea ei care umple universul
este singurul lucru care conteaza
domnilor...

dintr-o viata.

spre seara incepuse sa ninga. Stateau toti in livingul cabanei si jucau carti. Vinul fiert cu scortisoara si cozonacii plini de nuca le erau prieteni de nadejde. Mai erau exact doua saptamani pana se sfarsea anul , iar ei , hotarasera sa se vada cu toti si sa sarbatoreasca al 15 lea an de cand se cunosteau. Nu au fost mereu impreuna si nici macar la bine sau la greu, au fost pur si simplu prezenti unii in viata celorlalti de-alungul acestor ani. Nu s-au schimbat mult. Au crescut putin , ba chiar unii dintre ei intre timp au invatat sa creasca si copii. Ea, avea un baietel si ramasese sa-l creasca singura. Nimeni nu stia de ce a facut aceasta alegere. Nimeni nu intreba despre viata ei in particular ci doar la modul general.Asa se impamantenise intre ei, toti stiau exact atat cat trebuie unul despre celalalt. Jocul de cartii se derula pe mai multe planuri, erau chiar campionate si se juca pe miza : echipa care pierde va ridica cel mai inalt, bine legat si frumos om de zapada. Statea fata in fata cu el. El , cel pe care il stia de 15 ani. Baiatul inalt , desirat si care purta ochelari .Dintotdeauna a simtit ca el o priveste cumva..aparte. Il admira si stia ca privirea lui ii aduce o stare de bine. Nu indraznise niciodata sa gandeasca mai mult. Gandise ca acesta era modul lui de a-i spune ca o pretuieste. Era o femeie inteligenta, plina de umor si mai tot timpul la locul ei.Isi stia valoarea , stia ce poate sa spere , stia cat poate sa lupte si niciodata nimic nu ar fi putut sa o scoata din starea de bine pe care si-o crease. Avea copilul sanatos, si asta era tot ce conta pentru ea. Nimic din ce-i fusese dat sa duca nu o doborase si nimic din ce traise nu-i lasase un gust amar, ci doar ii deschise alte unghiuri din care sa priveasca oamenii. Ii placea grupul lor, aveau istorie impreuna, aveau multe interese si valori in comun si doar asta era motivul pentru care in seara aceea se afla departe de copilul ei. I se facea dor de mainile lui mici, de gropita din obraz ce-i aparea cand ii arunca cate-un zambet strengar. Parca si mirosul de ceai de mustel pe care-l punea seara in biberonul lui Dodo , ii lipsea. Zambea gandind la el. Simte cum o mana ii atinge mana . Realizeaza ca era departe cu gandul , cum tot asa realizeaza ca el, baiatul inalt , cel care mereu o privise altfel , era atat de aproape de ea.. I-a prins mana in semn ca stie ca este in competitie , si ca stie exact ca vor castiga. Si-au tinut mainile unite si au jucat de parca era un joc cu miza de viata si de moarte.
ultima runda, se taie cartile! jocul decisiv incepe...
castigatorii sunt : alexandra mama lui Dodo si Vlad  . Sa mai taiem un cozonac pentru castigatori si sa lasam zapada sa se-astearna  pentru a le putea oferi premiul...
Astea erau cuvintele pe care Alexandra le auzea ca prin ceata.Mintea ei era atrasa de caldura ce-o simtea iesind din palma ei ce statea strans lipita de palma lui Vlad. Nimeni nu schita niciun gest nelalocul lui . Toti isi vedeau de vin, de cozonac, de glume Ea privea la Vlad si nu stia daca viseaza . Nici sa-si desprinda mana nu avea curaj , era atat de cald si de bine in mana lui, era atata liniste in atingerea ce-o simtea, ca daca ar fi trebuit sa stea asa o viata , ar fi facut-o.
Mana lui se desprinde de mana ei. Gecile incep sa se imparta golindu-se cuierul. Ies pe rand din casa si incep sa rada la fulgii mari ce cadeau parca din iluminatorele de pe strada. Milioane de fulgi se-ngramadeau sa cada, mii de zambete li se citeau pe fata. Era alb, era liniste si doar doua saptamani mai ramase din anul acela.
Alexandra si Vlad se pregatesc si anul acesta pentru intalnire, de data aceasta  insa ,este a 20 a intalnire. Dodo si Maya sunt fericiti ca parintii lor ii duc la munte.

reactie gripata

Tusesc,imi curge nasul, radacina unui canin isi face de cap pulsand frenetic in obrazul drept… dar…sunt ataaat de frumoasa cand rad…:)
Asa ca,nu intra in panica,my friend, ochiul e ok: atent si scaparator, sagalnic si intrebator.
Cum,pisicii mei, ai trei intrari la casa si nu reusesti sa gasesti nicio iesire?! :))))
De urat ti-as mai ura,da’ vad ca mi-ai luat-o inainte…hai,fie: zi buna sa ai,ca de “precipitatii” ma ocup eu! :)

just me

ma culc ultima , ma trezesc prima! Ce sa fie oare?! Hai ca nu-mi mai pun intrebari, nu mai astept raspunsuri si nici macar reactii..., ma activez si plec spre munca. Sa am o zi buna!:)

cacealma sau potpuriu?!

n-am chef sa dorm desi am nevoie de somn cat cuprinde. m-a pus necuratul sa bag capul pe usa din dos a casei si cum am dat de aerul de-afara , mi-a pierit somnul. Casa mea are 3 intrari. Din vina arhitectului si bineinteles cu concursul dat de mine, casa s-a ales cu trei intrari. Una , intrarea principala, prin care trec toti cei ce-mi calca pragul si bineintels si eu ori de cate ori vin acasa. A doua intrare , defapt iesire, pentru ca este usa ce da in teresa casei , si pe care o trec doar cei de-ai casei , cei pe care eu vreau sa-i familiarizez cu micuta si cocheta mea terasa :). A treia intrare , cea care dintr-o eroare exista , este o usa nefolista  si care teoretic da inspre vecinul din dreapta casei . Intrarea aia era proiectata de Razvan ca fiind cea  principala , pentru ca am uitat sa spun cum ca casa are vederea pricipala inspre vecinul. Asa a fost terenul , mai lung decat lat, si cum eu mi-am dorit o casa fara turle si trambite ci doar cu terase mari pe toata casa, singura solutie gasita de arhitect a fost de a aseza casa pe lung, si de aici a treia intrare si tot de aici si posibilitatea mea de a iesi in seara asta ..direct in curtea vecinului. Am dat nas in nas cu vecina si de-aici a pornit o discutie ca-ntre vecini. Am invitat-o la mine, a insistat sa merg la ea. Am spus ca am copilul singur in casa, mi-a spus ca fetele ei sunt plecate la un suc si ca la ea nu ne deranjeaza nimeni. Am culcat copilul si m-am pus la vorba cu vecina si dus a fost si somnul meu. Uite cum stau acum in miez de noapte si pentru ca tot n-am avut inspiratie , am inceput sa spun de casa,si  m-am gandit sa-l mai trimit o data pe Radu sa studieze cum e cu planul unei case .
Somnul ratiunii am auzit ca naste monstrii, nesomul stiu ca naste cearcane si zile insuportabile, ma gandeam insa ce-o naste somnul inspiratie?! Habar n-am dar vad maine reactia coblogarilor mei .

fara obiectii

si-ncepusem atat de bine ziua!!! m-am trezit pe la pranz ,mi-am savurat cafeaua si am pornit cu drag si pofta de mancare spre mama. Tot drumul am admirat bruma ce acoperise orasul si care m-a dus cu gandul la copilarie, la gutui coapte, la vacanta de iarna si Mos Craciun. Din intamplare la radio era o piesa muzicala ce m-a trimis cu gandul spre un club din Hurgada unde am simtit ca plutesc invaluita in acordurile ce rasunau din toate colturile. Mi-am amintit de mirosul cafelei pe care un bastinas mi-a produs-o chiar sub ochii mei. Am simtit real gustul ce atunci m-a fascinat, parca si ochii zambind ai acelui om i-am zarit. Mi-a fost bine. Mi-a fost..fericire. Mi-a fost drag de mama cu bigudiurile ei de duminica in par, de tata cu discursul lui despre cardul de salariu, de fiu-meu care a fost pentru prima data in viata la un majorat... Atat mi-a fost, ca dupa..ma opreste o domnisoara politista si imi spune zambind ca am depasit viteza legala. Nici ca m-am sinchisit, i-am intins tot ce mi-a cerut si cuminte am asteptat verdictul. Dupa circa 20 de minute, am primit inscrisul prin care eram anuntata ca ""rulam cu viteza de 71km la ora la volanul autoturismului.." Nicio explicatie , ci doar 4 puncte de amenda cu o contravaloare baneasca de 264 Ron si 3 puncte de penalizare. Aaa, si intrebarea "Aveti obiectii?". Bineinteles , ca nu aveam obiectii . Dar am avut replica . Mi-a venit in minte si ..m-a luat gura pe di-nainte "cel mai destept cedeaza.." Uite cum , aroma de cafea, bigudiurile si majoratul iti fac viata mai frumoasa , daca stii sa nu ai obiectii :)

Fara-a prinde chiar de veste ...

Uite ca, face Iarina ce face si reuseste sa ma scoata din amorteala. Astazi am avut o zi amortita. Desi miros cumva "sangele" din aer. Uneori am acuta senzatie ca sunt exact ca felinele acelea de prin filmele documentare : cumva intinse alene la soare in vreo savana torida la vremea amiezii..... parand ca nimic nu le va face sa se miste .... blocate cumva in caldura ucigatore... cu burta plina, nedorind altceva decat sa zaboveasca uitandu-se in stanga si dreapta, cu aerul de plictis evident .... sau de impacare cu soarta lor - nici nu stii cum sa le definesti starea . Ai uneori impresia ca-s niste pisici ceva mai mari . Ca nu asteapta altceva decat sa le pui tu mana pe cap, sa le mangai, ca sa-ti arate toata consideratia lor . Deodata, mai degraba simti decat le vezi ca devin putin mai agitate ; in prima secunda nici nu stii daca le-a suparat vreo musca si apoi se vor intoarce la starea lor sau daca nu cumva ti s-a parut doar ca-s agitate in orice forma .Abia atunci cand le vezi in picioare, adulmecand aerul, realizezi ca ceva nu e in concordanta cu imaginea de doar cateva momente mai devreme . Nu le vezi ca urla, ca se invart in jurul cozii , ca iau vreo atitudine .... Nu. Pur si simplu e momentul in care au simtit miros de sange in aer. In urmatoarele cateva clipe, animalul acela fara vlaga, lenevind la soare si parand ca nimic nu-l va deranja din plictisul lui evident, va deveni cea mai mortala arma . Caci instinctele sunt deasupra oricarei invataturi ....

amestecate

Voi vorbi despre nevoi,nu orice nevoi,ci despre acelea din varful piramidei.
Adeseori, confundam nevoia de admiratie cu nevoia de iubire. Din fericire, nu traim izolati,in solitudine.traim inconjurati de oameni.buni sau rai,prea putin conteaza. Ei ne ofera confirmari,ei sunt oglinda,certitudinea implinirilor noastre.
Intotdeauna am blamat lozincile ipocrite,fals egocentrice,de genul: nu ma intereseaza parerea lumii,o fac doar pentru mine. Suntem dependenti emotional de cei din jur. Chiar si confortul propriu are nevoie de apreciere. Ne imbracam,construim, actionam,evoluam doar pentru a aduna lauri. Independenta?! Hm, e doar o masca frumos cosmetizata a neputintei noastre de a ne recunoaste limitele.
Asadar, sa indraznim sa fim slabi ,sa intindem mana si sa ne plecam capetele incoronate! O coroana cazuta nu poate fi un obstacol atat de greu de trecut…

Lucrez la un proiect nou. Scopul?! independenta, libertate … ha ha ha …din contra,m-am afundat intr-o dependenta care-mi da batai de cap. Ce-mi trebuie?mi-am zis. Satisfactie! A venit imediat primul raspuns. Satisfactia lucrului bine facut si, invariabil,aprecierea celor din jur.
Banii nu aduc fericirea,dar fericirea aduce bani!mi-a zis cel cu care am batut palma in acest proiect. Bani?! Bani,bani si iar bani. Chiar am nevoie de bani?!nu. ma multumesc cu atat de putin… dar… am un copil,un tata,o prietena ... am atat de mult si trebuie sa am grija de ceea ce am .fiecare din cei pe care-i am m-a inconjurat la un moment dat cu grija sa…
mi-ar fi placut sa merg mana-n mana in acest proiect cu altcineva…numai ca, a ales alt drum,un drum care nu-i permite sa mai priveasca aceeasi lume. Nu vreau s-o opresc,nu vreau s-o incurc,nu vreau s-o privez de satisfactia nou-dobandita. Pastrez insa strans un capat din firul ariadnei si cred cu convingere ca daca s-ar rataci ar putea oricand sa ajunga la mine. O voi astepta sperand sa nu mai ajunga nicicand …

Imi place criza

Chiar imi place. Ofera posibilitati multiple. Ascute competitia. Cei slabi pier. Lasa locul celor puternici. Adevarat ca eforturile sunt duble indiferent de domeniu. In aceasi masura insa satisfactiile sunt pe masura. Mai ales ca se rescriu regulile, renasc domenii , se reaseaza modurile de a face afaceri.
Acum doi sau trei ani anumite piete erau inchise. Acum posibilitatile sunt fabuloase. Nu pentru toti. Oricum niciodata nu a fost loc pentru toti. Doar ca acum stachetele se ridica. Nu mai functioneaza pentru toti cei care s-au folosit de un context sau de sansa si atat. Nu mai merge sa faci ceea ce faceau altii , sa te lasi dus de val si sa-ti iei si tu o bucatica . Acum chiar trebuie sa fi creativ. Acum chiar trebuie nu doar sa te duca capul la taca-paca ...acum e vremea de construit. De altfel, cele mai mari averi si cele mai mari tunuri pe timp de criza sau emergenta se dau. Cum Romania nu mai este emergenta de cativa ani ... ramane sa castige doar cei care-si pot pune creierul la treaba.
Iar asta ma bucura incredibil !

why?

Incrancenare…
Am asistat la o cearta la telefon…o “ea”, furioasa, arunca vorbe grele unui “el”,sotz blajin candva, un simplu nemernic acum,atribut sugerat de zvacnirea ei isterica. Am trecut razant pe langa ei si singura mea remarca soptita a fost: ush,ush…ush, energie rea!
Energia - “vinovata” de ceea ce se intampla cu noi, bun sau rau?!
In ultimul timp, am o stare buna…un val de energie cald imi mangaie simturile si-mi spala nelinistile. Inexplicabil! Si totusi,cert. mi-e bine! Mi-e teama sa scriu “mi-e foarte bine”. Mi-e teama sa indraznesc sa ma bucur… n-am un motiv anume,n-am o parghie salvatoare …”dati-mi un punct de sprijin si voi rasturna pamantul”,spunea arhimede. Dati-mi liniste,parafrazez eu, si voi fi fericita!
Incrancenare…
mi-am sunat prietena din adolescenta ca sa-i urez “la multi ani”. N-am mai vorbit de un an si nu ne-am vazut probabil de trei ani. Primul impuls a fost sa-i arunc un mesaj,asa,ca sa scap. Din fericire,m-am razgandit…telefonul meu matinal a trezit-o dintr-un somn linistit la o cabana de munte. De unde era sa stiu ca s-a hotarat sa-si sarbatoreasca ziua romantic,departe de casa,doar ea si sotul ei?! M-am scuzat si am incercat sa spun o urare rapida si impersonala. M-a oprit, mi-a dat ragazul de a-mi trezi amintirile, amintiri traite impreuna intr-o perioada cand in fiecare zi era primavara si,ca un tavalug, a inceput sa rastogoleasca vorbe,trairi, dorul si grija pe care mi-a purtat-o in lipsa, sentimentul teribil pe care l-a simtit stiindu-ma acolo,in locul pe care ea il vizualiza pur ipotetic,stangacia, teama si speranta pe care le-a trait incercand sa ajunga cumva la mine …pana la urma, am ajuns eu la ea. Am ajuns la un suflet pe care-l lasasem deoparte,am ajuns si bine am facut! M-a umplut de bucurie conversatia cu ea…
Totul trece, dar putin din el,din tot, ramane…
Incrancenare…
De ce???

S.O.S

sa chemam savantii sa ne salveze. Ei sunt singura noastra sansa. Soarta noastra sta in mana lor...

ne-au ajutat chirurgii plasticieni. Avem alti ochi,  migdalati si cu sprancenele bine conturate, nasul este si el unul cu aere.., nu mai sta adus, mirosind praful de pe strada , ci sta trufas , putin in vant , mirosind doar miresmele din boutique-rile frantuzesti. Fata a devenit intinsa de poti pocni de ea oul inrosit pentru sarbatorile de Paste . Ne-au ajutat vremurile, Grada Financiara, Politia Economica  si am devenit bogati. Ne-am ajutat noi , luandu-ne bilete spre tari civilizate , de unde privind spre vitrine am copiat tinute , am combinat culori, am platit scump lucruri carora desi nu le-am intels sensul, le-am luat pentru noi ca sa le vada altii..Ne-am mutat de la bloc, ne-am pus in case mari si pline ochi de mobila scumpa. Avem masini mari si garaj cu telecomanda. Femeie in casa , bona la copil, bucatareasa si salon de servit masa. Suntem pregatiti sa primim si titluri nobiliare. Daca cineva se ofera, cumparam. Asteptam doar sa fim contactati, nu de alta , dar nu se cade ca noi sa dam anunt pentru asa ceva. Se poate vedea doar, ca avem cu ce... Adica , totul se cumpara, nimic nu se primeste gratis, cum tot asa nimic din ce se exista nu ne poate fi interzis sa avem. Ce poate sa insemne un "sir"?! . Cat poate sa coste? Nimic nu ne sperie. Suntem  ca noi, nimic din ceea ce eram nu mai suntem.Ce-a fost vechi, am lasat in spate. Poate doar mama , tata si cativa  verisori ne-ar mai putea trada. Dar , ei au ramas la bloc, si doar vecinii de pe scara le mai deschid usa. Asa ca , nici macar asta nu ne tine in loc. Pacat ca , avem aceeasi grupa sanguina ! Sa vina deci savantii, doar ei ne mai pot ajuta. Tot ce-a tinut de noi , am facut!

Poveste

Iarna lui '94. Frig. Zapada. Gheata. O Romanie inca anchilozata. O intrebare cvasi-permanenta : ce ai facut in ultimii cinci ani ? Oameni inca speriati de libertatea lor. El abia venise inapoi din Italia. Avea 21 de ani. A fost plecat un an si ceva. Zambea. Era primul revelion in tara dupa o vreme care i se paruse o eternitate. Sentimentul de satisfactie i se citea pe fata. Era din cei care putusera sa vada, sa simta, sa guste, sa traiasca. Din cei care s-au intors inapoi cu fruntea sus. Statea acum impreuna cu prietenii in fata semineului. Zambeau toti de fapt. Nimeni nu stia exact ceea ce facuse el acolo. Nici nu ar fi intrebat. Nu se cadea. Iar ei se invatasera de mici ca unele intrebari nu se pun niciodata. Erau doar fericiti ca acum, acolo, erau cu totii impreuna. Era o cabana a uneia din prietenele lor, undeva in jurul Brasovului. Se invatasera sa faca revelioanele in Poiana Brasov de cand aveau 14 ani. Asa fusese sa fie. Nomeclantura. Trecusera 7 ani de la primul lor revelion impreuna. Nimic schimbat in esenta. Doar ca ,intre timp, ei devenisera barbati si ele femei.

Acum isi amintea de toate lucrurile care se intamplasera in anii aceia. I se pareau indepartate de parca ar fi trait trei vieti pana atunci. Acum era insa acasa. Dimpreuna cu cei la care tinea. In aceasi masura i se parea ca pluteste pe deasupra tuturor. Ei nu stiau de ce. El stia. Scapase.

In Italia ajunsese ajutat de fosta lui prietena. Ea facea parte dintr-un "cuib de viespi." Si el le cunostea. Bine. Un italian batran, cap al mafiei, cu domiciliul fortat undeva in jurul orasului Napoli sesizase sclipirea de inteligenta din ochii ei. O luase pe langa el si devenise secretara lui particulara. Buna la toate. Avea suficienta incredere in ea sa ii lase pe mana o multime de lucruri. Mai ales ca el nu avea voie sa iasa din casa. Jandarmeria ii pandea toate miscarile si procurorii antimafie ar fi jubilat. Asa, ea facea toate comisioanele urgente. Deja avea trei ani in serviciul lui.

Odata ajuns la Roma el a luat-o pe calea lui. A muncit. Sau a facut ceea ce orice roman ajuns in Italia va face : se va descurca. Muncind in felul lui. Se combinase cu o brazilianca. Dansatoare. Incepuse si lui sa-i placa sa danseze. O cunoscuse tot prin intermediul mediului. Brazilienii din trupa faceau si ei carausie. Uneori, cand li se permitea, unii dintre ei mai plasau si ei niste marfa. Faceau in anumite luni bani frumosi. Asa aflase si el de locul unde se lasa banii sa fie ridicati de curieri. Sase luni s-a uitat cum tranziteaza ascunzatorile milioane de dolari. Nimeni nu ar fi avut curaj sa fure. Banii erau ai mafiei. Desi pareau a fi a unei bande de brazilieni care uneori faceau pe dealerii. El a prins insa momentul, a tras aproape 200 k , si-a cumparat o lacia delta integrale si a doua zi batea deja la usa mamei sale in Bucuresti. In Italia s-a iscat furtuna. Nimeni nu fura de la mafie si traieste. A avut noroc. Din nou cu fosta lui prietena. Si cu seful ei. S-a facut o intelegere. I s-a transmis insa ca daca mai calca vreodata pe teritoriul Italiei nu mai ajunge niciodata nicaieri decat intre patru scanduri. Un brazilian oarecare a iesit tap ispasitor.

Acum zambea. Scapase. Si lumea i se intindea la picioare. Doua sute de mii de dolari si o masina cu care si-ar fi putut cumpara doua apartamente in centrul Bucurestiului ! Anul 1994. Un revelion de pomina impreuna cu prietenii de-o viata (scurta viata) in creierul muntilor . Ce putea fi mai sclipitor in fata unui tanar de 21 de ani care stia ce vrea de la viata ?!

Au trecut anii. 17 mai precis. Oliver (un nume predestinat , nu ?) traieste dimpreuna cu pisica , cainele si iubita lui intr-o casa undeva pe un camp dinafara Bucurestiului. Prietena lui e o femeie stearsa , profesoara de engleza la o scoala oarecare. El in ultimii 10 ani "a ars" companiile de asigurari. E acum pe lista neagra a tuturor. Pur noroc ca nu a reusit sa "prinda" si vreun dosar penal. Nu ar fi prima oara. Pe vremuri , inainte de Italia, impreuna cu prietenii s-au plictisit dand declaratii la bridaga de lupta impotriva crimei organizate. Ce titulatura imbecila ! Intre timp nu a reusit sa adune averi, nu a facut "cariera" , nu si-a trait viata. Totul s-a oprit undeva pe la 25 de ani atunci cand banii din Italia s-au evaporat pe masini scumpe , femei scumpe, petreceri fabuloase . Nimic nu mai e cum a fost ....

ce e val ca valul trece.

N-am excelat niciodata in nimic. Am fost un om prezent , cu spirit viu, cu zambetul pe buze dar si cu replica acida la tot ce-mi parea deplasat. Nu m-am multumit cu putin , dar nici n-am visat imposibilul. Ma gandeam acum, in vreme ce scriu , de ce am folosit verbele la timpul trecut, ca doar exist, ca doar ma vedeti, ca doar stiti ca asa sunt si acum. Sunt la fel oare? Eu cred ca sunt, ca ma vad, ca am zambetul pe buze si ca nu mi-am pierdut replica. Doar ca, din pacate, s-au imputinat cei care mai au simtul umorului sau cei care sa incerce sa faca lucruri deplasate...
Ce mult se schimba oamenii!! Nu au trecut decenii, nu suntem atat de batrani si totusi nimic din ceea ce demult ne unea, nu mai exista. Nu-i mult. Sunt 3-4 ani de cand, noi, o adunatura de razboinici ai lumini, de tineri cu viitor si potential:)), ne intalneam pentru a pune de-o petrecere. Nu eram o mana de oameni, eram ...cam tot atati , cu cat, un om normal si-ar putea sarbatori crestinarea copilului nou nascut sau altul mai nevoias si-ar insura baiatul. Da! Nu exagerez cu nimic. Cam 40 ne strangeam la o intrunire. Curgea whisky cu cola si suc de mere, cantau lautari, se incingeau hore, fumegau purcelusi in protap , iar noi doamnele:) ,ne etalam posetele si discutam despre tendinte. Ma pufneste rasul doar cand ma gandesc. Rad de mine, bineinteles . Nu eram luata cu forta, nu ma tragea nimeni intr-acolo, dar valul....valul ma luase pentru ca era un mod prin care ieseam din casa. Si , desi sesizam diferentele, si uneori acul era scos si chiar intepam , nu aveam puterea sa ies din joc. De fiecare data ,spuneam ca este ultima data. De fiecare data veneam mai obosita si mai convinsa ca nu acolo este locul meu, dar nu eram suficient de verticala incat sa spun stop. Uite, ca azi e sarbatoare , zi pe care atunci o marcam cu artificii si infoieturi:), si nimic nu se aude, si nici un mic asezonat cu bere nu se mai serveste....

Prietenie?! Gasca?! Oameni care conteaza?!...nimic nu-i etern. Doar ce ramane dupa tine poate sa conteze.

N-am excelat in nimic, dar sunt inca prezenta, libera si intreaga !

dincolo de sunete

nu sunt un meloman impatimit. exista insa muzica. iar uneori anumite piese ma fac sa plonjez in mine. asa s-a intamplat si in seara asta. absolut intamplator. am ascultat piesa din sweet november. ce inseamna muzica ! si cat de tare te poate face sa simti pana in strafunduri anumite lucruri. o senzatie de deja-vu. stiu exact cand am mai trait senzatia asta. eleganta ariciului. ma doare carnea pe mine de dor. dor de tine. sau dor de mine in momentele in care esti cu mine. e un dor nebun care ma mistuie dupa momentele alea. am atata liniste si pace in suflet cand te tin in brate incat uneori pot sa visez cu ochii deschisi si sa zambesc larg doar la gandul asta. imi e dor. am momente , si nu putine, in care ma intreb cum ar fi viata fara tine. sau cum as reusi acum sa adun cioburi si sa merg mai departe. dau la o parte complet motivatia. ramane insa groaza unei vieti in lipsa ta....

MAIA

O cunosc pe Maia de aproape trei ani . Uneori o privesc alergand si zambesc . Alteori soarele i se joaca prin parul blond si ii creeaza o aura de printesa . Are un par superb ! Auriu , lung si bogat . Nu poti spune ca e blonda . E aurie . In anii astia am vazut-o transformandu-se . A invatat sa zambeasca larg . Astazi ne-am intalnit pe scari . Mi-a zambit si apoi mi-a spus "buna ziua !". Pana ieri puteam sa jur ca nu ma stie . M-am inselat . Nu am fost niciodata atent la vocea Maiei . E prima oara cand o remarc . Nu e grava . E aproape ca ea : o soapta putin mai apasata . I-am raspuns zambind . A avut o licarire jucausa in ochi apoi a coborat in continuare scarile . De altfel , din nou , e prima oara cand realizez , ca s-a uitat in ochii mei . Are ochii verzi . De un verde in care te poti pierde . Nuanta mi-a fost imposibil sa o surprind in clipa in care ni s-au incrucisat privirile . A fost o stralucire de moment . E tot ceea ce mi-a ramas pe retina .

Maia are 7 ani . E o fetita autista . In centrul care are sediul in aceasi cladire cu noi si in care Maia vine in fiecare zi in ultimii trei ani , terapeutii incearca sa o invete sa traiasca . Sa o extraga din lumea ei . E greu de spus daca e bine sau nu . Maia era un animalut salbatec cand am vazut-o prima oara : nu stia sa spuna nimic , se musca , ii musca pe altii , era tot timpul nervoasa , nu zambea niciodata , intodeauna cu privirea in pamant , intodeauna grabita spre undeva .... Acum a evoluat . Nu stiu masura . Stie sa zambeasca , stie sa spuna vreo 30 de cuvinte , se imbraca singura , mananca singura , stie o multime de obiecte . Nu realizez cat inseamna pentru ea . Nu stiu ce inseamna pentru societate . Stiu sigur insa ca si daca e vorba doar de zambetul ei ... inseamna al dreaq de mult !

Sempre Verdi

Imbatranim. In fiecare zi cate putin. De fapt, desi nu realizam, o facem din prima zi care urmeaza celei in care ne-am nascut. Am citit astazi un interviu a lui Steve Jobs .E prima oara cand aflu ca a fost o viata intreaga obsedat oarecum de moarte. Ca motorul a ceea ce l-a dus pe el inainte a fost sentimentul ca nu va avea timp ... Sau cum spunea altcineva, moartea e singurul lucru sigur pe care-l stim in viata. Nu asta e insa tema .

Imbatranim. Unii frumos. Altii prea devreme. Cu totii insa imbatranim. Femeile mai repede decat barbatii. Sau uneori pur si simplu mai urat. Exceptiile nu fac altceva decat sa confirme regula in esenta. Imbatranim inainte sa realizam ca se intampla. Am vazut oameni la 30 de ani batrani. In sufletul lor, in atitudinea lor, in zambetul de pe fata, in modul cum se imbracau , in modul in care gandeau. Am vazut oameni la 50 de ani carora cu greu le-ai fi dat 35. Ce-i face pe oameni sa imbatraneasca diferit ? Nici nu prea conteaza. Caci chiar si asa , cu totii imbatranim. Ceea ce e insa important e sa imbatranim frumos. Impliniti. Zambind la ziua ce va sa vina. Nu gandind ca ar putea fi ultima ci gandind ceea ce am mai putea face. Pentru noi , pentru cei pe care-i iubim sau pentru oricare alt semen al nostru .

"Nu te resemna niciodata." Nu e alegatia mea. Dar imi suna bine. Chiar si atunci cand imbatranesti poti sa nu te resemnezi. Indiferent de ce si cum, poti sa lupti. Nu cu batranetea. Cu uratenia din ea.

i wish nothing...

…but the best for you…too…tot adele,tot someone like you…pe strada,la birou,in casa…adorm cu ea,ma trezesc cu ea…nu reusesc sa mi-o scot din cap…

Cineva spunea ca ar fi interesant daca, atunci cand se intampla ceva important in viata noastra, ar incepe o melodie…ca-n filme. Ati incercat vreodata sa urmariti un film fara sonor? Oricat de bun ar fi filmul,oricat de inteligente sau emotionante ar fi replicile,fara coloana sonora,fara muzica, filmul ar fi fad,lipsit de vibratie. La fel si in viata…probabil o muzica aparuta din neant ar da alt sens si alta perceptie asupra faptelor…

Sometimes it lasts in love…but sometimes it hurts instead…

Am trait candva experienta cantecului aparut din neant… cand sufletul mamei mele
a trecut intr-o alta dimensiune, doctorul care o ingrijea,un doctor francez cu origine germana, m-a luat in brate si mi-a soptit : this is the end… in loc sa plang,asa cum ar fi fost normal, creierul si inima mea s-au umplut de acordurile lui “the end”..nu vedeam si nu auzeam nimic altceva decat pe jim morrison… ciudat!...nebanuite sunt caile…

…that for me it isn’t over…yeah…

Anotimpurile

A venit toamna . Nu e un anotimp pe care sa-l venerez dar ma invatasem oarecum cu el in ultimii ani . Ba chiar au fost momente in care l-am savurat . Probabil datorita faptului ca au fost toamne cu vreme frumoasa sau poate doar asa le-am perceput eu in sufletul meu . E irelevant atata vreme cat eu imi amintesc atat de multe despre toamnele ultimilor ani si atat de putine despre restul toamnelor . Concluzionez ... ca zambesc larg toamnei . Care atunci cand e vara in suflet e o toamna calda . Iubesc vara . Poate de aceea . Cum tot asa , astept cu nerabdare iarna . Pentru zapada , pentru sentimentul ala de cald in casa atunci cand afara vajaie vantul sau pentru emotiile aparte pe care mi le aduc de fiecare data sarbatorile . Sau poate doar pentru senzatia de nebunie cand aluneci pe schiuri . Inefabila . Desi uneori ma gandesc ca dincolo de toate , iarna e acolo doar ca sa poti visa la mirosurile pe care le aduce primavara ... sa nu mai ai rabdare sa vezi cum inverzesc campurile sau cum , intai timid , apoi mai agresiv , primele temparaturi de peste 20 C apar si incalzesc pamantul . Iar vara .... mmmmmmmmmmmm.... vara .... uneori as visa la o vara continua . Pe care sa o gasesti oriunde te-ai duce . Ati remarcat ca vara oamenii sunt mai dispusi la a zambi ? Ca vara lumea simte nevoia sa se distreze ? Ca vara ne face pe toti mai frumosi ? ....

Uite , asta e motivul pentru care ... ador viata ! Anotimpurile sunt diferite ...dar au legatura intre ele . Si toate , fiecare in felul ei ne aduce ceva , inseamna ceva . Amintirile sunt singurele lucruri care raman cu adeavarat . Amintirile cu si despre familie , amintirile cu si despre prieteni . Amintiti-va frumos !

un strop de iubire...

Ascult Adele, “someone like you”… o ascult intruna…obsesiv-compulsiv…nu ma mai satur… paradoxal,in loc sa ma plictisesc,imi place din ce in ce mai mult…

Cainele meu e bolnav…insuficienta renala… sufar alaturi de el…suferim impreuna in tacere…probabil de aici si expresia: “sufar ca un caine”.

Joi am facut gogosari marinati…gogosari cu lacrimi…joi am aflat diagnosticul necuvantatorului meu… de joi am inceput tratamentul care pare a da rezultate…
Mancam impreuna,invatam sa mergem din nou impreuna, conversam in bucatarie…cu alte cuvinte,petrecem timpul impreuna…
Poate pare ilar sa-ti dedici timpul unui animal, sa stai in pozitie canina convingandu-l sa infulece o dieta renala deloc apetisanta, sa bati din palme cu satisfactie atunci cand el reuseste sa urineze, sa plangi de bucurie cand alearga dupa o pisica aparuta subit in curte, sa-l privesti patrunzator, repetandu-i la nesfarsit “te iubesc”… nu-mi aduc aminte sa fi spus vreunui barbat vreodata atat de multe “te iubesc”-uri…
…si totusi…iubirea e surprinzatoare…
imi iubesc enorm cainele si vreau sa traiasca!

Putere

Stateam odata pe malul unui lac , intr-un parc , cu iubita mea .... ne uitam la o familie cu doi copii , din care unul in carut . I-am privit cu drag . Pentru ca erau , cel putin la prima vedere , fericiti . Cu F . Am spus cu gura plina ca tare drag de ei imi e . Si de aici o discutie intreaga , cumva in contradictoriu ... poti sau nu poti sa ai o familie implinita si sa ai si succes profesional ? Unii , adica eu sustineam ca da , altii , adica ea , sustineau ca nu . Ca trebuie sa alegi intre a avea un parcurs profesional de succes sau a avea o familie implinita . Nimic mai fals am spus eu .

Mi-am adus aminte de ...ziua aceea , azi . Acum , pe seara . Mi-ar fi venit sa o sun sa o intreb daca aceasi parere o are si astazi sau daca , intre timp si-a mai cizelat viziunea . Mi-am adus aminte insa de weekend-ul petrecut impreuna , cu copii , de zambete , de alergaturi , de oboseala si de fericirea din ochii ei . Promit insa ca , undeva , peste vreo cativa ani , sa o sun , fie si din camera cealalta si sa o intreb cum e cu fericirea in familie si cu viata profesionala pe culmi . Asa , ca sa facem putina conversatie inainte de a ne iubi ... din nou .

am cincisprezece minute pana plec spre aeroport . de fapt doar vreo zece dar e de bon ton sa intarzii putin . asa ca eu de ce nu as face asta ? si daca pierd avionul ? mama lui de avion ! ei nah , il pierd , il pierd . nu e asa . cu avioanele nu te joci niciodata . avioanele nu trebuie suparate . ele , la fel ca si tot sistemul sunt conduse de oameni . oameni care gresesc , care au o zi proasta , care sunt aroganti sau doar binevoitori sau mai putin binevoitori ... oameni , la fel ca toti ceilalti . mi s-a mai intamplat mie sa imi arog sa intarzii cu avioanele.... si am ramas sa-mi sarbatoresc ziua la roma singur . de fapt de data aia nu mi-am arogat nimic . asa s-a intamplat . coincidenta ? probabil .

deci nu , nu ma joc cu intarziatul . sau ma rog ,nu cu avioane .

ce ciudati suntem noi oamenii . tot timpul ne dorim ceva . de cele mai multe ori ceva ce nu avem . cand avem tot, ne dorim sa avem mai putin . uneori ne dorim mai mult timp liber . alteori , cand avem fara numar , ne dorim sa muncim din greu . pe la 15-16 ani nu suportam tigarile . toata lumea fuma insa . apoi mi-am dorit sa ma las . asa , tot social . nu mi-a iesit . de-a lungul vremii mi-am pus dorinte din cele mai imposibil de realizat . mi-au iesit . apoi mi-am dorit exact invers . sau am fost nemultumit de cum mi-au iesit . as fi vrut de fapt sa fie putin diferit . sau uneori tare diferit . dreaq sa ne mai inteleaga !

un fum,va rog!

Am hotarat sa ma las de fumat. De fapt, am promis ca ma las de fumat. Off, de cate ori mi-am promis sa nu mai promit…
Dupa aproape 20 de ani de fumat,am reusit sa nu fumez trei zile… au fost trei zile grele,trei zile crunte,trei zile lungi,trei zile in care m-am zbatut intre dementza si somnolentza, intre apatie si incoerentza… intr-un cuvant: bolnava!...
Splendid paradox: bolnava de nefumat!:)
In cele din urma, deficitul ingrijorator de endorfine, m-a aruncat intr-o goana nebuna dupa buzunarit haine uitate in garderoba. Intr-unul din buzunare, am gasit o icoana… ah,providentza!...n-am ascultat insa de ea…am continuat sa caut,cu si mai multa disperare… odata hainele epuizate,am trecut la sertare..si,surpriza!, in sertarul cu amintiri ascunse si pastrate cu sfintenie pentru mai tarziu,am descoperit un pachet de tigari americane, vechi de aproximativ 4 ani. L-am atins tremurand,l-am mirosit adulmecand aroma tutunului de calitate,am ezitat cateva minute bune in a-l deschide si…inevitabilul s-a produs. Am aprins o tigara, am tras un fum, am auzit(?) un declic in creier si, deodata, privirea mi s-a limpezit… am lasat o lacrima sa cada, am zambit apoi, am tras din nou un fum si inca un fum,fum dupa fum, aroma si adiere,atingere si mangaiere,un pic de durere,dar ataaaat de multa placere…:)

Si asa m-am lasat eu de fumat…

iarna-n toamna

E iarna-n toamna… e bruma-n gradina si e ger in strada. E tuse-n cuvinte si e zacusca pe masa.:) E dragoste-ntr-o terasa si e “un chibrit aprins” intr-o alta casa…:)
E razna afara…e razna inauntru…e razna in suflet…e razna aici.

In sfarsit, am facut zacusca!
Spun “in sfarsit” pentru ca ,in urma cu un an, credeam ca episodu’ “zacusca,muraturi si alte conserve” va fi fost derulat undeva in perioada pensionarii.m-am inselat.iata-ma in floarea varstei,cand ar fi trebuit inca sa clubaresc,facand zacusca si muraturi. Si ce zacusca…o minunatie de zacusca!:)
Nasa mea a facut zacusca si o salata de vinete pentru iarna…contabila mea a facut zacusca si muraturi…cosmeticiana mea a facut castraveti murati…fina mea a facut zacusca cu peste…altele au facut zacusca cu ciuperci…ardei umpluti cu varza…tocanite…muraturi asortate…vinete la lada…dulceturi…gemuri…of…toate au facut cate ceva… zac rafturile de borcane…in jurul meu e plin de gospodine! :)

Concluzie: e prea frig acum ca sa stai pe o terasa, iar cu un chibrit nu se face cald in casa.:)
Hai ca-i buna si zacusca!
Pofta mare!
:)

DIFERENTE

suntem fiecare dintre noi precupati de lucruri diverse . evident , conceptele despre viata , idealurile noastre , scopurile , temerile , principiile sunt lucruri care ne diferentiaza pe unii fata de ceilalti . de altfel, asta ne face pe fiecare dintre noi unici . dincolo de ele , avem de asemenea o lista de prioritati in viata . complet sau partial diferita de la un om la altul . e greu sa stabilesti tipologii de oameni luand in calcul doar cele de mai sus . in plus fata de astea fiecare avem o anumita inteligenta emotionala . sau altfel spus , un tipar emotional si senzitiv dupa care functionam . barbatii sunt diferiti de femei , copii de adolescenti si adolescentii fata de adulti . si nu e vorba doar de maturitate . e o intreaga constructie care ne cladeste caracterul pe parcursul vietii si care ne diferentiaza fata de altii .

sunt oameni pentru care plata intretinerii sau a curentului electric , zgomotele pe care le fac vecinii nou mutati sau locul de parcare din fata blocului sunt lucruri esentiale in viata . sunt altii pentru care cititul unei carti bune , ascultarea unei piese bine armonizata , vazutul unui film bun sau a unei piese de teatru bine pusa in scena e crucial chiar daca traiesc boem sau pur si simplu intr-o mizerie de nedescris . unii sunt cei pentru care viata se imparte intre orele de somn si orele in care simt nevoia sa iasa din casa fie macar pana la mall sa se plimbe . altii isi stabilesc viata dupa locurile pe care le viziteaza si traiesc ca sa plece in excursii , extazindu-se de o privesliste sau alta , despre o descoperire sau alta . unii traiesc intre meciuri , intalniri la o bere cu prietenii si iesit la iarba verde si gratar si astea sunt lucrurile esentiale din viata lor . altii colectioneaza femei (sau ma rog , barbati ) si considera ca asta e un mod de a isi etala independenta . imi vin in minte toti cei pentru care un lucru sau altul li se pare esential in timp ce mie mi se pare uneori important , alteori deloc de luat in seama . cainii vagabonzi , animalele fara stapan , padurea amazoniana , copii strazii , bolnavii infectati cu hiv , rosia montana , starea artistului in romania , batranii , gunoaiele de pe strazi , moralitatea oamenilor politici , gunoaiele de pe strada , analfabetismul , somalia , criza petrolului , pretul energiei , orientari sexuale ,licentele de taximetrie , locurile unde te poti desfata ca gurmand , poeziile , apusurile de soare , fotografia , imaginea personala ....asta asa , ca sa trec in revista cateva dintre ele . aproape ca uitasem hainele de firma cu scris cat mai mare , operatiile estetice sau clubbing-ul . eventual si masinile si numarul lor de cai . toate , dar absolut toate , precum si alte cateva sute pe care le-am omis acum , sunt cruciale pentru unii si deloc de luat in seama pentru altii . e vorba de propria lista de prioritati despre care vorbeam mai devreme . e vorba de modul in care privesti lumea si ceea ce iti doresti de la ea . nu-i judecati pe cei care nu sunt ca voi . pentru ca ei la randul vostru va judeca . bucurati-va ca nu suntem toti la fel . doar diferentele date de inteligenta nu ar fi indeajuns sa nu faca lumea fada si fara gust .

pana la trezeci de ani nu am suportat zacusca . pur si simplu nu doar ca nu puteam sa mananc dar nici macar nu puteam sa o miros . i-am prins gustul tarziu . acum ma bucur uneori ca reusesc sa sesizez gusturi diferite in ceea ce o priveste . ba chiar uneori imi e dor de gustul ei . oricare ar fi el . sunt om . si sunt fericit ca sunt asa .

joc ... de joaca

stau pe terasa si ma gandesc la tine . am un pahar de vin pe masa , langa mine , si ma intreb daca sa-mi aprind sau nu o tigara . e un joc . nu am de ce sa nu-mi aprind . ma joc insa cu mine . inca o data imi incerc puterile . pentru ca maine e ziua z . in care debarc . imi e si teama sa ma gandesc la asta . nu vreau sa aprofundez toate cele lucruri care se pot intampla . nu te-am vazut si nu te-am auzit de sase luni . ma doare carnea dupa tine . sau nu stiu eu sa ma exprim altfel . cert e faptul ca fiecare celula din corpul meu jinduieste sa se lipeasca de celule-i care i-au lipsit atat de mult in vremea asta . un picior peste alt picior si o talpa peste celalalt picior . ati mangaiat vreodata pe cineva cu talpa ? sau ati fost mangaiat ? hm ... nu , nu cred . nu e tocmai uzual . stiu . se intampla doar atunci cand iubesti cu ochiul stang si mana dreapta . e bun vinul asta . ce ciudat . are aroma de acasa . desi e un pic amarui si tare . s-ar putea sa ma imbat . si ce daca ? maine e ziua z . in sfarsit ajung acasa . si daca imi pierd bagajele ? sau daca nu decoleaza avionul ? sau daca nu aterizeaza ? cum dreaq sa nu aterizeze ?!?! ce , esti tampit ? mda ... e evident . ma ia usurel vinul asta rosu . cu tot cu aroma lui . nu , mai bine nu mai gandesc . las briza sa ma bata peste fata , imi aprind tigarea si inchid ochii . zambesc larg . maine ajung acasa ! ce noapte ciudata . ar trebui sa ma bucur ca o sa ajung acasa . si de un milion de lucruri pe tema asta . dar eu ma bucur ca ajung doar pentru a te strange in brate . da , firesc , imi e dor de un milion de lucruri . dar puteam sa ajung si in kuala lumpur atata vreme cat ai fi fost si tu acolo . aia ar fi fost acasa . ma intreb daca m-am schimbat . sau daca tu te-ai schimbat . stiu ca sunt doar sase luni si stiu ca teoretic e imposibil . dar s-a intamplat ceva in astea sase luni ? ceva cu noi ? ceva cu tine ? daca nu te voi recunoaste ? john , esti tampit ! cum naiba ! mda ... nu se poate . dar deh . temeri . imi e dor de zambetul tau . vei fi stangace ? vei fi emotionata ? eu voi fi . dumnezeule , imi vine sa fac implozie . am un ghem in stomac . parca daca m-as relaxa toate maruntaiele mi-ar exploda . inauntru . asa ca evit sa ma relaxez . desi imi e tare dor de tine . de fapt tocmai de aceea . am temeri . si frici . cat de mult te iubesc !!! oare ma mai iubesti . ti-am citit scrisorile . hm ... da , asa ar trebui . dar sunt indragostit . si orice indragostit are o indoiala . cum dreaq s-a intamplat ca tocmai noi sa ne intalnim . si tocmai noi sa ne indragostim unul de altul asa ? au trecut atatia ani si iubirea noastra a crescut . zambesc . impotriva a tot ceea ce credeai tu . uneori am impresia ca fiecare clipa departe de tine e doar o pura pierdere de vreme . de fapt , in fiecare secunda libera pe care am avut-o , te-am tinut cu mine . in gandurile mele . in sufletul meu . in mana mea stanga si in ochiul meu drept . mai bine ti-as scrie . o scrisoare . scrisoare din ultima seara departe de tine .

draga mea , eu sunt bine , multumesc . suna imbecil dar ce sa fac ? imi tremura mana scriind . stau pe un sezlong pe terasa si beau un vin . e ultima seara aici . cred de altfel ca m-am si ametit putin . desi stiu ca scrisoarea asta va ajunge mult dupa ce eu te voi strange in brate nu m-am putut abtine sa nu ti-o scriu . as putea sa-i fac o copie si sa o pun intr-o sticla pe care sa o arunc in mare . doar am oceanul la nici cincizeci de metri . dar care-ar fi sensul . as fi vrut sa fi si tu cu mine aici sa si o scriem impreuna . o scrisoare catre toti oamenii de pe planeta . sau macar catre cei pe care-i cunoastem . sau nu-i cunoastem . ce importanta are ? nu esti insa . am sa fiu acolo maine . e ultima seara care ne desparte . de fapt sper sa fie ultima seara in care sa dormim separat . o sa te aduc odata in locul asta . am descoperit o multime de lucruri pe aici . sunt convins ca ti-ai fi placut . de fapt gandul la tine m-a tinut intreg la minte . altfel as fi inebunit . in afara de un repetitiv te iubesc de-mi crapa capul nu-mi vine sa scriu nimic . sunt al dreaq de emotionat . abia astept sa ma iei in brate . sa te lipesti de mine . si sa-ti bagi capul in adancitura gatului meu . acolo unde-i sta bine . ma intreb daca te vei reindragosti de mine ? sau cum ma vei vedea ...dupa sase luni . e ciudat . nici mie nu-mi vine sa cred ca a durat atat . parca ieri te tineam de mana si ne plimbam de un craciun calduros acum cativa ani . imi amintesc atatea lucruri . unele pe care nici nu mai tineam minte ca le stiu . probabil ca departarea de tine ma face sa reactionez ciudat . dar asa s-a intamplat . acum stiu aproape fiecare zi din cele o suta optzeci si ceva care ne-au despartit . pentru ca in fiecare zi am vorbit cu tine . imaginar . ti-am povestit mii de lucruri . si tu m-ai ascultat cuminte . ai mai zambit uneori . diferit de fiecare data . asa stiu sa-mi amintesc zilele . dupa cum ai zambit tu . in imaginatia mea . oare cum ai sa zambesti in realitate . imi e dor de zambetul meu . inclusiv si mai ales de cel in care te trezesti de dimineata . tu stii de ce . si eu stiu . va fi frumos sa citim scrisoarea asta impreuna . va ajunge la cateva zile dupa mine . sunt curios cate din temerile mele se vor adeveri . sau nu . sa nu uiti sa ma intrebi care au fost ele . sa ai grija de tine . si sa ai de acum grija si de mine . toata viata . sa nu ma mai lasi sa plec . nu mai vreau . te iubesc !

....

citesc poezia si..... jur ...rad! ma uimesc uneori si pe mine de ce-mi scorneste  mintea.

asa si??!

fetita cu chibrituri, dadu-se foc la casa.
mamica cea hidoasa , cu batul o batea.
fetita speriata in urlete gemea,
casuta inflacarata pe data disparea.

daca mamica sluta, un gram de minte-avea,
fetita ,cu chibrituri nicicand nu se juca,
dar cum mamica-i dusa cu capul, nu cu treaba,
fetita fiindca-i mica si-i seamna la... doaga
lua la joc cutia si-ndata scapara
lumina fermecata ce din chibrit pleca.
cu bucurie multa pe fata si in ochi,
fetita sta uimita de jocul de culori ,
pe care pompierii o lasa-n urma lor.

morala:
asigurati-va locuinta !

deh..

Se scutura frunzele , se aduna norii, cad ploile, bate vantul:  e toamna! Zambim amarnic dupa soarele verii, privim sagalnic la papucii ce stau cuminti in pantofar si asteapta sa fie pusi la pastrare pana la vara ce vine.
Am venit acasa fara chef. Nu sunt bolnava, nu am nicio suferinta, dar n-am chef. Am incercat sa-mi gasesc o preocupare care sa ma scoata din starea de ""fara chef"". Mi-am propus un masaj. Era simplu, dadeam un telefon si ..gata si masajul. Mi-am propus . Degeaba: n-aveam chef. Am deschis o carte, mi-au fugit randurile din fata si m-a cuprins iar..n-am chef. Am deschis dressingul , am evaluat din priviri ce am , cate am, cate n-as fi avut daca eram mai cumpatata:):)), am inchis usa la loc si..... am avut chef de ras! Nu am stiut sa-mi spun nicio gluma, nu-mi aminteam decat un singur banc , dar la care am ras de n-am mai putut atunci cand l-am auzit si chiar si la o lunga vreme dupa ce-l auzisem, si n-am avut chef sa mai rad inca o data. Na Iarina! am avut chef sa rad si n-am avut de ce....

Frunzele cad...

Ieri am fost cu tata la o colonoscopie. A? intereseaza pe cineva? Vreun colon iritabil, ceva? :)) Doamne fereste! Da’,cica, blogul e un soi de jurnal in care tre’ sa relatezi evenimentele de peste zi,asa ca ma conformez. :) Relax, n-am de gand sa povestesc cum a fost la colonoscopie.:)) Oricum, totul a fost bine : eu n-am vazut nimic pentru ca am stat afara, tata n-a simtit nimic pentru ca a facut anestezie totala,asa incat,ambii am fost feriti de traumele post-endoscopiei.:))
Am ajuns acasa destul de tarziu. Fiica-mea ma astepta la teme; n-o las sa le faca singura.de ce?! Iata mai jos un argument infailibil :
In urma cu cateva zile,eu fiind prinsa cu ceva treburi,iar ea, grabindu-se sa ajunga in parc, a hotarat sa le scrie singura. Ce a iesit…?!? Huhh…simt deja tahicardia in floare…
Enuntul unui exercitiu dintr-o culegere de analiza text literar,clasa a 2-a,era cam asa:
Continuati propozitia “Frunzele cad…” adaugand: a) un cuvant; b) 2 cuvinte; c) trei cuvinte. Stiu,deja suna ciudat : culegere de analiza text literar in clasa a 2-a?!? mai sa fie…ce-a evoluat invatamantu’ asta (oare?!)…da’ de ce ne-am mira?! Fiica-mea manuieste iphone-ul mai bine decat mine,de ce n-ar rezolva si exercitii dintr-o asemenea culegere?! :)
Revin… propozitiile ei erau “spectaculoase”:
a) frunzele cad jos. :)))) calm,i-am explicat ca “jos/cad” e o alaturare de cuvinte mai putin fericita; frunzele nu pot sa cada sus. Mai bine taceam si imi vedeam de oale,polonice si alte acareturi care mai zac prin sertarele bucatariei… “mama,esti lipsita de imaginatie!” m-a plesnit ea in moalele capului. “frunzele ar putea fi luate de vant si aruncate pe un nor; in concluzie,pot sa cada sus.”:) sau,alta varianta,mai putin metaforica: “frunzele cad pe acoperis” ..si…din nou, frunzele cad si sus. No comment…
b) frunzele cad frumos jos. N-am avut prea multe de comentat aici pentru ca intr-o oarecare masura avea legatura cu punctul a.
c) frunzele cad uscate si prapadite.:)))” Prapadite?!?” am tipat. “prapadite.” ,a accentuat ea zambind. “prapaditeeee?!?”,am urlat . “prapadite.”,a repetat in timp ce se tavalea pe jos, cuprinsa de un ras spasmodic. :))
Bineinteles ca,in cele din urma,propozitiile “prapadite” :) au fost sterse cu pic-ul si refacute: frunzele cad toamna.frunzele cad frumos toamna. Frunzele cad formand covoare colorate. Eee…i-am zis,vezi ca se poate?
Fie vorba intre noi,asta asa,ca o concluzie, n-ar trebui sa fac prea multa zarva, nici eu n-am excelat la romana;m-am consolat in schimb cu argumentul ca am un creier structurat logico-matematic. In plus, nici scrierile-mi de p-aici nu-mi vine sa le recitesc din teama de a nu gasi greseli impardonabile. Eh,tot delasare se numeste si asta… ce pretentii sa mai am de la fiica-mea … “aschia nu sare departe de trunchi”.:)

Pe malul unui ocean

imi privesc iubita . uneori nu stie ca o fac . pentru ca o fac pe furis . nu pentru ca ar trebui sa nu ma vada . doar pentru ca-mi place sa o surprind in cele mai diverse ipostaze ... asa cum e ea . in intregul ei . uneori imi place sa o privesc cand doarme . alteori cand se spala seara , pe fata . are o pozitie si o silueta care de fiecare data imi da fiori . uneori imi place sa ma uit dupa ea prin magazine , cand isi cauta haine . e ...spectaculoasa . alteori cand conduce . deseori cand sta in dreapta . se intampla de cele mai multe ori . si atunci o studiez cu coada ochiului . uneori o privesc in ochi . nu stie ca si atunci , de multe ori eu privesc si dincolo de privirea ei . incerc sa-i vad sufletul . sa-i inteleg mecanismele acestuia . ca sa i le pot demonta si monta la loc oricand , si cu ochii inchisi . exact ca soldatii aceia care pot face acelasi lucru cu armele lor . pe care le divinizeaza . si eu imi ador iubita . uneori ma uit la ea cand facem dragoste . mai bine nu ma gandesc acum la momentele alea . e perfecta . alteori o privesc cand citeste . sau cand sta la laptop . cand isi verifica emailul sau cand incearca sa afle ce e passepartout . mi se pare fascinanta . uneori o privesc cand pur si simplu merge pe strada . sau cand merge prin casa . ma indop lacom din imaginile astea . ii stiu formele . dar dincolo de ele fur cate putin din ea in fiecare zi in care o privesc . ca si cand as fura cate un granunte de nisip . am o plaja mare de facut . pentru mine si pentru ea .

spatiul... timp ... pe care-l curbam ?

uneori sunt preocupat de lucruri care nu ar trebui sa-mi trezeasca interesul . alteori tocmai cele care ar trebui sa ma preocupe ma lasa rece . astazi nu am avut timpul sa ma preocupe alte lucruri decat cele care-mi rasareau inerent in fata . a venit acum seara si incercand sa identific cu ce mi-am mancat eu toata ziua astazi , as putea doar vag sa le adun asa , pe o sfoara imaginara , cam ca margelele pe ata . arata bine doar impreuna ... aproape nesemnificative fiecare luata in parte . de altfel , daca am sta cu totii sa privim cele 365 de zile cate are un an si am incerca sa ne dam seama ce conteaza si ce nu , ce ne mananca timpul si cate lucruri cu adevarat importante facem , am fi cu siguranta dezamagiti . cata superficialitate !!! acum realizez ca-mi amintesc poate 100 de zile dintr-un an . si asta daca sunt tare de tot . ce se intampla cu celelalte 265 !? unde se pierd ele ? intre noptile in care ne odihnim , intodeauna sunt zile . dar ... ce facem cu ele ? unde se aduna ? cine are grija de ele ? cine isi aduce aminte de ele ? cum le-am petrecut ? si mai ales de ce le-am petrecut asa . mda ... e evident o incomensurabila pierdere . pentru oricare dintre noi . tu , tu-ti amintesti ce ai facut fix acum 365 de zile la ora asta ? desigur , daca nu cumva a fost ziua ta :)

evaluare :)

Ce urmeaza?!
Bravos theone! Asta da condei cu reactie! :) …si… pentru ca esti premiant la “fericire”, in loc de diploma magna cum laude, iti ofer trei atribute laudative : exceptional,exceptional si exceptional . Fericitule!! :)

Claudia…pe tine te cunosc,atat in fericire,cat si in lacrima. Probabil de aceea imi este imposibil sa te evaluez.:) Premiul tau de consolare va fi un gand si un gest…stiu ca nu vezi gestul,dar incearca sa simti gandul. A plecat…l-ai primit? :)

p.s. Huhh… sa stiti ca am urmat un curs postuniversitar de psihopedagogie. Diploma pe care nu am ridicat-o inca, la fel ca si celelalte 2 care zac prin arhivele universitatii, imi da tot dreptul sa va evaluez. :))

fericit , foarte fericit , extrem de fericit ... ce urmeaza ?

Am fost fericit cand frunzele se jucau printre pantofii nostri . Pentru ca am simtit ca tabloul cu "crizantema din frunzele unui copac putin exotic" va ramane de-a pururi pe biroul meu . Am fost fericit intr-un weekend de poveste . In care basmele s-au strecurat din nou in viata mea . Am zambit ... nu o data ci de sute de ori . Atunci cand auzeam pe intuneric acel inconfundabil "dumnezeu sa ne ajute" . Si zambetul ala al meu ma facea fericit . Nu pentru ca era al meu . Ci pentru ca stiam de ce zambesc . Am fost fericit cand am dansat prima oara la balul bobocilor si am fost ales mister dancing . Nu am mai dansat niciodata de atunci . Cu toate astea am mai fost fericit dansand odata pe marginea unei sosele , undeva la dracu-n praznic , cu muzica data la maxim in masina si cu iubita mea razand in bratele mele si fiind convinsa ca sunt nebun . Sunt fericit cand se lipeste de mine cand ne culcam . O fericire repetitiva . In fiecare seara ne culcam ea tinandu-ma pe mine in brate . Ne trezim de fiecare data invers : eu cu ea in brate ! Si nu o data zambetul ei din clipa in care constientizeaza locul unde se afla , chiar dinainte sa stie ca s-a trezit , m-a facut fericit . Am fost fericit cand am castigat la ruleta . Nu doar pentru ca am castigat . Ci pentru ca ea era cu mine . Am fost aproape la fel de fericit si cand am pierdut . Nu pentru ca ea era tot cu mine . Ci pentru ca a vrut sa faca lucruri care sa ma distreze sau sa-mi dea incredere . Si asta a insemnat ca-i pasa intr-un fel special . Sunt fericit de fiecare data cand ma tine de mana . Pentru ca stiu ca acum i-a devenit uzual si necesar in acelasi timp atingerea asta . Sunt fericit de fiecare data cand ma saruta . Pentru ca dincolo de gest in sine ii simt buzele cum freamata a iubire . Si o poate face la fel si in public si in intimitate . Sunt fericit cand mananca ciocolata . Pentru ca are un zambet strengaresc pe fata in momentele alea . Stiu ca se va plictisi si se va intreba ce a fost in capul ei cand a mancat atat . Dar anticipez cu drag si momentul ala . Am fost fericit cand i-au inghetat picioarele asteptandu-ne pe mine si pe copii sa ne dam jos din copaci . Nu pentru ca i-au inghetat picioarele am fost fericit . Ci pentru ca am simtit ca dincolo de asta e modul ei de a ne spune tuturor cat de mult ne iubeste . Am fost fericit cand m-a privit in ochi si mi-a zambit spunandu-mi ca nu ma va lasa niciodata sa-mi mai dau jos barba ... Pentru ca sunt mai frumos asa . Femeie indragostita . Dar indragostita de mine . Ceea ce ma face cel mai fericit ! Am fost foarte fericit de un milion de ori in anii din urma ... chiar si atunci cand mi-a venit uneori sa o strang de gat . Sper sa gasesc solutia sa o tin in apropiere . Fericirea . Acum a devenit indisolubil legata de ea . In toate aspectele si toate privintele . Si sunt fericit ca e asa !

Sunt un tip norocos

...si cum tema nu s-a terminat , sa trecem la cele mai fericite momente . Evident , cum altfel , cele mai fericite momente au altfel de conotatii decat cele mai triste . Pentru ca daca in directia minus singurele lucruri care ma sensibilizeaza sunt oamenii , in directia plus , uneori pana si momentele in care ma autodepasesc imi sunt dragi . Dar nu despre asta e vorba . Ci despre momentele de fericire . Cum nimeni nu poate da definitia fericirii , nici eu nu voi incerca sa o fac . Pentru ca daca suntem suma experientelor noastre si daca e sa fi invatat ceva din toate , aceea e ca fericirea nu vine cand o chemi ci atunci cand stii ce sa faci ca sa o ai tot timpul undeva prin preajma . Nu poti sa speri sa mananci doar o data pe saptamana si asta sa te faca fericit . Asta nu va face altceva decat sa te faca flamand . Poti insa sa mananci in fiecare zi ceva cu speranta ca una din mancarurile pe care le vei manca saptamana asta sa iti produca cea mai frumoasa senzatie . Orgasmica poate .
Imi amintesc de zilele fericirilor mele ... sau incerc sa o fac . Am multe asemenea zile . Si nu neaparat pentru ca mi-am propus sa fiu fericit . Sau pentru ca am stiut intodeauna cum sa fac sa-mi tin fericirea pe-aproape . Nu , pur si simplu pentru ca am avut norocul sa inteleg de mult ca fericirea consta in lucruri mici si simple . Privirea copiilor mei m-a facut nu o data fericit . Culmea , prin comparatie , cand mi-am recuperat copilul din ceea ce-i prognozau specialistii nici nu am mai stiut sa fiu fericit . Probabil tocmai pentru ca batalia a fost apriga si faptul ca am castigat-o a fost doar o consecinta fireasca . Am fost insa fericit cand si-a facut primul prieten . Cum tot asa , am fost fericit cand am reusit sa schimb intreg sistemul medical romanesc pe tema data . Pentru ca mii de alti copii vor putea zambi . Am fost fericit cand mi-am cumparat prima masina . Nu pentru ca era o masina de fite . Ci pentru ca ea ingloba in ea munca mea de-un an . Am fost fericit cand mi-am luat prima casa . Nu pentru ca aveam un acoperis deasupra capului . Ci pentru ca acolo insemna acasa . Am fost fericit cand am reusit sa dau o sansa unuia sau altuia . Nu pentru recunostinta ce-mi va purta . Ci pentru ca stiam ca fiecare om are un baston de maresal in rucsac . Nici macar nu am spus-o eu . Eu doar am crezut in asta . Si atunci cand mi s-a confirmat am putut zambi fericit . Am fost fericit cand i-am adus mamei cadou prima bratara de aur . Pentru ca insemna ca puteam sa o fac si sa-mi rascumpar intr-un fel tot aurul pe care-l furasem din casa si-l vandusem in epoca adolescentei mele . Cand mama mi-a spus ca niciodata nu a stiut in ce parte voi cadea si ca adolescenta mea a fost ca mersul pe sarma pentru ei si totul s-ar traduce prin "a life on the edge " ... am fost fericit . Pentru ca am inteles intr-o clipa ca intr-un final sunt mandri de mine ... caci am cazut in partea care trebuia . Am fost fericit cand mi-am terminat facultatea . Dar extrem de fericit cand nu a fost nevoie sa profesez vreodata . Pentru ca asta a insemnat ca deja am avut succes in altele . Am fost fericit cand am reusit sa construiesc prima cladire . Nu pentru ca asta insemna mult . Ci pentru ca eu am reusit sa o fac . De altfel si astazi imi e draga . Am mai construit multe mii de metri patrati de atunci . Unii in cladiri absolut spectaculoase . Dar nimic comparabil ca si emotie . Am fost fericit cand ai mei au fost mandri de mine . Si nu s-a intamplat rar . Am fost nu o data fericit cand i-am putut ajuta pe altii . M-am simtit facand parte dintre oameni . Am fost fericit cand am descoperit o plaja care incepea dintr-o plantatie de banani , undeva , pe o insula uitata de lume in grecia . Am fost fericit cand am mirosit prima oara asfaltul New York-ului . De fapt fericit am fost la cateva zile dupa . Atunci eram mult prea bulversat . Am fost fericit cand mi-am plimbat copii in Central Park sau cand au descoperit impreuna magazinul Apple . Si nu m-am saturat de fericirea asta in nici una din zecile de dati cand am simtit orasul ala . Am fost fericit cand am vazut cate un film romanesc bun . Mi-a saltat inima de emotie . Nu pentru ca era un film bun . Asta se mai intampla . Ci pentru ca era romanesc . Am fost fericit cand am citit cate o carte la sfarsitul careia mi-a parut rau ca s-a terminat . Nu pentru ca era bine scrisa . Ci pentru ca destinul m-a lasat sa o descopar si sa ma bucur de ea . Am fost fericit pentru un milion de alte lucruri . Unele extrem de complicate , altele al dreaq de simple . Sunt un tip norocos ... fericirea a stat pana acum in apropiere . Chiar si in cele mai nefaste perioade ale mele . Vezi , probabil de aceea nu am eu regrete . Pentru ca stiu ca si cele mai crunte momente vin la pachet cu un strop de fericire ... atunci cand stii unde sa o cauti .

cu alte cuvinte:)

hmmm, interesanta provocare! Interesanta prin tema propusa si mai interesanta pentru mine, prin prisma faptului ca in dimineata aceasta, fara a sti ca exista in mintea Iarinei "provocarea" , iubitul meu imi scria un mesaj. Nu oricare mesaj, si desi stiu ca nu-i foarte frumos sa spun din casa, am sa-mi permit sa-l pun aici , doar pentru a ma face inteleasa'" stateam acum si ma gandeam ca daca ar fi sa sterg tot din viata mea si as putea pastra doar ceea ce consider ca ma face fericit, te-as opri pe tine,copii si senzatiile din adolescenta...Restul le-as trece  la si altele. Chiar si vacante, succese in activitate, imagine, celebritate, tot""
Cam asa mi-am inceput eu ziua de azi:).
De fapt daca tot sunt cu totul la vedere, mai fac o destainuire si cu mana pe inima spun ca diminetile ultimului an sunt la fel de frumos si tandru incepute, iar weekend-urile au o caldura si un desing anume. Uite! cum fara sa vreau evoc momente de fericire din viata mea. ..Traiesc, sunt fericita ! Cam asa mi-as incepe tema de azi. Traiesc . Sunt multe momente in care mor  de dor, mor de neputinta, mor de nerabdare, mor de curiozitate, mor sa fiu aproape de el, mor sa-i simt mana dreapta si ochiul stang, dar traiesc intens fiecare clipa din viata !Si asta ma face fericita. Sunt fericita cand stiu sa-l ascult, sunt fericita cand stiu ca ma asculta, sunt fericita cand ascultam cum cade ploaia, arde soarele , cand adie vantul, cand marea e rosie, cand cad primii fulgi de zapada , cand se aprind luminile prin orase pe care le batem impreuna la pas, cand inima lui bate langa inima mea, cand talpile noastre stiu cum sa se aseze una langa alta si doar epiderma ne desparte trupurile. Sunt fericita ca ..ESTE!
Sunt fericita de tot ce pot sa vad, sa gust, sa ma bucur , sa ating. Sunt fericita ca SUNT INTREAGA!
Sunt fericita ca sunt mama , si sunt fericita ca stiu ca vreau sa mai pot fi mama. Sunt fericita ca oamenii imi zambesc pe strada , ca mereu imi spun ""domnisoara noastra de la banca"":):). Sunt fericita ca pot face pe altii sa lupte sa fie fericiti.
Daca ma intorc in timp pentru a pastra tema provocarii, nu sunt departe de topul fericirii pe care Iarina l-a intocmit. Pana la urma ,toti am trait prima iubire si cred ca am simtit-o dincolo de ceea ce puteam duce atunci. Am fost indragostita, am simtit cum plutesc, am iubit si am fost iubita. Am avut noroc spun eu acum .Am avut noroc pentru ca desi eram la varsta liceului, baiatul de care ma indragostisem era suficient de matur(contrar varstei) ca sa ma poata intelege, pretui si respecta. A fost , nu o iubire de-o vara ci o iubire de 5 veri. O iubire din care am invatat multe si din care m-am hranit mult timp. M-a educat intr-un fel, am devenit pretentioasa si extrem de mandra de ceea ce eram. Lucru care m-a ajutat mult in viitoarea mea viata de femeie.
Am fost fericita cand am intrat la facultatea pe care mi-am ales-o. Si nu oricum , ci a 11 a din 2000 si ceva de candidati. Am fost fericita cand colegii din facultate  ma priveau ca pe ceva de pe alta planeta. Eram fata imbracata in negru, ce avea replica la cursuri, ce venea la examen cu dalmatianul in lesa,fata care primii doi ani de facultate nu aparea decat la examene si trecea fara probleme .
Am fost fercita cand cel mai bun prieten din facultate a primit nota maxima la un examen  doar pentru faptul ca imi statea alaturi la cursuri. Profesorul l-a felicitat , spunandu-i ca desi lucrarea lui nu era de nota 10, loialitatea lui fata de mine, merita rasplatita.
Am fost fericita cand, casa imi era plina de prieteni si impreuna gateam, cantam , inventam jocuri de carti si plangand cantam cantecele lui Tudor Gheorghe.
Am fost fericita cand am fost nasa la colegii mei din facultate si i-am vazut fericiti atunci cand li s-au nascut copii.
Am fost fericita cand am putut sa-i ofer mamei mele prima geanta Dior  si am putut sa  compensez prin ceea ce-am construit , dorinta tatalui meu de a avea si un baiat.
Am fost fericita ca am nascut baiat. Da. In momentul in care am ramas insarcinata, desi toata familia isi dorea o fetita, eu, mi-a dorit baiat. Si Dumnezeu m-a ascultat, si-i multumesc!
Am fost fericita cand 200 de oameni impreuna cu presedintele bancii, m-au aplaudat si felicitat dupa ce trei saptamani i-am trainuit.
Sunt fericita pentru ca stiu ..ca fericirea se gaseste in lucruri simple, nu trebuie sa gasesti momentul in care sa fii fericit, trebuie doar sa crezi in fericire si vine in fiecare moment.

Viata ... la rang de arta

Iarina a luat o tema frumoasa . Cele mai frumoase zece momente din viata ei . Ceea ce m-a dus cu gandul la cele mai triste momente din viata mea . Caci in viziunea mea , ca sa-mi pot evalua cele mai fericite momente si a imi face un top din ele ar trebui sa le judec prin prisma celor mai crunte momente . Altfel mi se pare mie ca le-ar lipsi ceva . Si , am fost suprins sa constat ca am avut putine momente triste in viata . Am avut pe alocuri momente dure , unele crunte chiar . Dar foarte rar triste . Sa fie pentru ca tot timpul m-am simtit obligat sa-i ajut pe cei dimprejur atunci cand a fost crunt , evitand astfel sa ma gandesc la tristetile mele ? Sau pentru ca intodeauna , indiferent de situatie , mi-am spus ca asa cum orice problema are o rezolvare , orice obstacol din viata are un mod de a fi depasit : il sari , il ocolesti , il darami , sapi sub el pana cade sau treci dincolo ... Totul e sa merite si sa ai determinarea necesara . Nebunie sau optimism ? Habar nu am . Cert e ca am mototolit realitatea de atatea ori sa fac din imposibil posibil incat deja am devenit oarecum arogant pe tema asta . Cu toate astea si eu am plans . Nu o data . Chiar daca nu intodeauna vizibil . Si acum realizez ca momentele mele de tristete , intr-o proportie covarsitoare au fost cele legate de oameni . Oameni care m-au dezamagit . Inclusiv atunci cand i-am inteles de ce au facut-o . Dar mai ales cand nu i-am inteles . Desi s-a intamplat rar , s-a intamplat si asta . Intr-un final , momentele mele de tristete au existat exclusiv pe baza relatiilor interumane . Am fost dezamagit cand cei carora le-am acordat increderea sub o forma sau alta .... au considerat ca li se cuvine si si-au batut joc de ea . Uneori , asa cum am spus , cu sens . Pentru ei . Ba pana si pentru mine . Pentru ca intr-un final oamenii au ales intre a fi corecti cu increderea pe care le-am acordat-o sau a-si crea un avantaj sau altul . Iar atunci cand au ales ... mi-au dat la randul meu voie sa-mi iau propriile decizii . In orice directie . Pe undeva poate ca e mai bine asa . Sa fi trist ca ai pierdut un prieten dar sa extragi din experienta respectiva ceea ce era de invatat . Probabil ca de aceea unii oameni mor inconjurati de prieteni iar altii singuri .

RARA AVIS

exista oameni si oameni . personalitati diferite si puncte de vedere diferite . oamenii isi proiecteaza imagini despre ei . despre propria lor personalitate . uneori are legatura cu ceea ce sunt , alteori deloc . probabil ca de acolo si cei care se considera neintelesi . de prieteni , de familie , de societate . ei cred ca sunt cum ceilalti nu-i vad ca sunt . realitatea e insa undeva la mijloc . de cele mai multe ori suntem intr-un fel sau altul la jumatatea drumului dintre ceea ce credem noi ca suntem si cum ne percep ceilalti ca suntem . sau altfel spus , suntem suma experientelor noastre , filtrate de propriul ego si consecintele actiunilor noastre , vazute de ceilalti , evident intr-un mod subiectiv . totul e relativ si subiectiv . e insa reconfortant sa vezi uneori oameni a caror imagine se proiecteaza corect in spatiul dimprejurul lor . sunt cei care te fac sa te simti relaxat . care , fara sa isi planga vreodata de mila , sesizeaza aspectele umane fara sa le judece . sunt cei care sunt constienti de propria valoare pana in cele mai mici detalii dar nu fac niciodata caz de asta . sunt cei care vor putea purta cu tine o discutie pe orice tema , oricat de complicata sau departe de experienta lor ... pentru ca au puterea de analiza si obiectivism , dublate de bunul simt natural . sunt rari . cred ca e o chestiune de genetica . nu tine de cultura sau educatie . nu tine de treapta sociala . nu tine nici de desteptaciune , definind desteptaciuena ca fiind suma cunostintelor dobandite . tine intr-adevar de inteligenta . in lipsa ei , nimic nu exista . am intalnit astfel de oameni din cele mai diverse clase sociale : milionari , muncitori , ingineri , medici , soferi , someri . ceea ce ii unea pe toti era bunul simt . dar nu e vorba de proverbialul bun simt (lipsa la romani :D ) ci mai degraba de ceea ce inteleg eu prin "common sense". o naturalete in gandire , absolut intraductibila .

ma intreb cat de mult mi-au marcat mie viata . sau cat de tare m-am legat eu de ei si mi-au fost simpatici astfel de oameni dintodeauna . fara o motivatie . pur si simplu . mai ales ca toti , fara exceptie , aveau ceva . care nu te izbea . in acelasi timp aveau acea noblete nu data de stramosi ci mai degraba data de niste oameni in mintile lor , calmi si cu echilibrul interior extraordinar . pentru ca intr-un final , despre asta e vorba . de a accepta ceea ce nu se poate schimba si de a lupta pentru toate celelalte .

provocare

Va propun o noua tema : “10 intamplari fericite”
…intamplari.secvente,momente, cuvinte,micutzisme,ceva…orice care,macar pentru o clipa, v-a adus in suflet fericirea.

Recunosc, nu cu mult timp in urma, am mai facut exercitiul acesta. De data aceasta, e o provocare si pentru mine…sper ca nu voi reda aceleasi momente; as fi tare nefericita :) sa constat ca acelea sunt singurele 10 intamplari fericite din viata mea…

Asadar, iata top ten-ul meu:

Nu stiu cum sunt altii,dar eu cand ma gandesc la copilaria mea…cea frumos curgatoare si limpede…mi se umple inima de bucurie. Asa ca, voi trece peste etapa copilariei (nu mi-ar ajunge paginile acestui blog ca sa-mi strig fericirea) si ma voi opri la adolescenta…

1. fericita am fost cand am simtit primii fiori ai dragostei…el,baiatul din ultima banca,m-a privit intr-un fel,pe mine,fata din prima banca. M-am topit de fericire…
2. primul chef din viata mea,prima petrecere adevarata…16 ani, pantofi cu toc guban,fusta scurta, bucle facute cu ondulatorul,ruj,oja…ce mai,numai cine a trait adolescenta in anii ‘80-‘90 poate sa inteleaga cat de mult insemnau toate acestea. M-am privit in oglinda si mi-am zambit… zambeam increzatoare femeii…
Am ajuns la petrecere…el,baiatul din ultima banca,m-a invitat la dans. Va aduceti aminte de secventele cu blues-uri,3-4 melodii tzopaite,urmate de alte 3-4 lente?! Ehe,ce vremuri… te indragosteai instant…acu’, bietii tineri,cum doamne iarta-ma sa mai vibreze,cand decibelii le provoaca doar traume sonore…dar,sa revenim la dansul meu…pe acordurile lui scorpions,el m-a luat de talie, m-a strans usor,doar atat cat sa-mi pierd respiratia :) si, de parca nu era destul,m-a sarutat pe obraz. Probabil ca am tremurat ca meduza, pentru ca el m-a intrebat: “pe tine te-a mai sarutat cineva?”. “Ei , cum sa nu?!”a venit si raspunsul meu “ferm”. A inceput sa rada,ras nu zambet: “cum sa nu?! De parca te-ar fi sarutat o duzina…” umilitor moment,umilitor…si acum mi se strange inima… noaptea de dupa insa, a fost inaltatoare. Am strans perna in brate de teama sa nu-mi atinga sarutul care mi-a ars o noapte intreaga obrazul… ardeam si eram fericita…extrem de fericita!
3. fericita am fost intr-o noapte de ianuarie… un alt el mi-a adus 2 cirese,2 cirese in mijlocul iernii…unde le-a gasit?!...doar dragostea ar putea sa raspunda :). cu o mana am luat ciresele,iar cu cealalta l-am luat pe el…ne-am luat si am alergat fericiti..am alergat in cautarea celor mai senzationale locuri pentru sarutat…a fost o noaptea a saruturilor : in mijlocul unei strazi aglomerate, cu masini galagioase si claxoane enervate de gestul nostru infantil;in curtea unei biserici,dupa ce ne-am julit genunchii escaladand ditamai zidul; intr-un parc pustiu si lugubru, printre ramurile unor copaci ce pareau fantome s.a.m.d. ne-am sarutat pasional,ne-am sarutat spasitzi,ne-am sarutat cu teama,ne-am sarutat nebun,ne-am sarutat bolnav,ne-am sarutat in toate felurile… pana cand buzele noastre au devenit doar o singura gura,o gura imensa care a rostit cel mai frumos “te iubesc” din lume.
4. fericita am fost cand copilul meu s-a desprins din trupu-mi dezintegrat de durerea unei nasteri naturale. Am simtit cum, odata cu el, sufletul meu s-a ridicat undeva sus,atat de sus,incat am crezut ca nu se va mai intoarce,coplesit de bucuria orgasmica a creatiei.
Dupa cateva ore de la momentul nasterii, a trebuit sa merg sa-mi hranesc copilul. Crucial moment…nu eram in stare sa-mi sincronizez “biberonul” cu gurita ei,gurita fetitei mele. Minute bune m-am zbatut …si,cand credeam ca totul este pierdut si ma resemnasem asteptand o mana salvatoare de asistenta medicala,iata ca acel ghemotoc din bratele mele,s-a smucit si a apucat zdravan obiectul mult incercat.:)) in acea clipa, din mine s-a scurs nu numai hrana copilului meu,ci si viata mea. Pentru ca,da,viata mea i-am dat-o ei,viata mea e fata mea.
5. fericita am fost cand am intrat in casa a doi copii uitati de soarta. Am intrat incarcata de cadouri, de un craciun foarte trist pentru mine,am intrat cu “ho.ho.ho…a sosit mos craciun!”. Fetita,ca ea e preferata mea,m-a privit cu ochii ei mari,incredibil de sclipitori, si mi-a zis : “tu nu esti mos craciun!tu esti ingerul lui mos craciun…” m-am topit ,am lacrimat si am strans-o cu dragoste in brate. Nu numai ca nu sunt un inger,dar nici macar nu am atins o pana de inger… acum,sunt 5 frati,mama lor a gasit de cuviinta sa mai faca trei… la fiecare paste sau craciun sunt in casa lor mai incarcata,incarcata de cadouri,dar,mai ales,incarcata de sentimente,incarcata de dragoste,incarcata de fericire. Si ei sunt acum copiii mei,copiii care ma asteapta nerabdatori si,mai ales,fericiti.
6. fericita am fost cand am privit spectacolul inegalabil al apei care ,in las vegas,danseaza mai frumos decat cei mai talentati dansatori. Am plans de fericire..
7. fericita am fost cand un barbat-obsesie mi-a zis dupa 7 ani,ani in care nu ne-am vazut: “vreau sa te pipai si sa urlu: Este!”… in secunda urmatoare m-am lecuit de boala obsesiei,m-am lecuit de el…corpul meu insa a tremurat de placere. E si asta o fericire,nu-i asa?:)
8. fericita am fost cand ,in zori, dupa o noapte pasionala,ne-am privit buimaci, negasind cuvinte… in cele din urma,el a spart linistea de gheata…”mirosi a zambile scaldate intr-un soare cald de primavara… pauza…sunt un dobitoc!habar nu am ce sa spun..mi-ai spalat creierul” :) a fost cel mai frumos compliment de “dupa”…si am fost fericita.
9. fericita am fost cand lovita si tavalita de viata,o voce la telefon m-a asigurat ca : “sunt prietena ta!sa nu uiti asta!” n-am uitat si nu voi uita…si asta ma face foarte fericita!
10. fericita sunt si acum cand pot sa privesc cu drag si nostalgie in sertarul cu amintiri fericite.:)


p.s. gata,am terminat. Desi n-a fost o repetitie,multe din punctele pe care le-am amintit candva,se regasesc si aici. N-am prea trecut testu’,dar nu e timpul pierdut.:)) reluam exercitiul si la anul.
Astept cu nerabdare sa va citesc. Fiti simpli,curati,sinceri…fara lux lingvistic,fara artificii si,mai ales,fara redundantza! :)

fara ..

a trecut un an de cand a plecat.  a plecat fara sa-mi spuna nimic. de altfel nici nu cred ca as fi putut sa-l ascult daca mi-ar fi zis adio. in cazul lui, un la revedere era mult prea fortat si deloc credibil. daca se hotarase se plece , doar adio era cuvantul pe care mi l-ar fi putut spune. Dupa 20 de ani de prietenie, dupa 10 ani de munca in echipa, dupa ore in sir petrecute la vorba, cum sa dispari si sa spui simplu..la revedere?! Nici macar unde s-a dus nu stiu. Nu stiu decat ca a plecat, ca nimeni nu-l poate vedea ,  doar pot presupune ca acolo unde este , ii este bine si este fericit. Ar fi pacat sa nu poata zambi acolo, ar fi pacat ca Prada si Gucci sa nu aiba macar un magazin acolo, ar fi de neierat ca ciocolata neagra sa nu aiba acelasi gust ca cel pe care aici, il adora. Ma rog ca toate astea sa-i fie prin preajma ,pentru ca stiu ca niciun prieten nu a gasit inca acolo.

petre ispirescu

cand eram mic , mama-mi citea basme . uneori imi tineam ploapele cu mainile ca sa reusesc sa le ascult pana la sfarsit . alteori adormeam cu mult inainte ca mama sa termine macar randul . iar in alte seri , obosita de aviditatea mea , ma lasa sa ascult basme pe vinil ...

oricum ar fi , recunosc ca basmele mi-au urmarit copilaria . nu o data mi-am imaginat cavaleri calare , domnisoare gata sa fie salvate , regate dezrobite , batalii aprige , cai albi sarind peste paraie sau gonind pur si simplu peste campii intinse ... iar eu , evident , in mijlocul evenimentelor . am crescut mai mare , am invatat sa citesc si devoram pur si simplu tot ceea ce-mi cadea in mana . sunt putine basme , scrise pe orice meridian , pe care sa nu le fi citit . e probabil cea mai intensa si profunda legatura a mea cu literatura romaneasca . dincolo de momentul asta al constructiei mele , am derapat spre print si cersetor , fetita cu chibrituri si jack london . poate pentru ca intodeauna noua romanilor ne-a placut sa stam si sa privim la altii cum fac in timp ce noi eram prea buni ca sa facem . asa ca visam cum va fi cand noi vom face . si uite nah , ca nu prea am facut . asa si literatura noastra . nu beletristica e insa subiectul de astazi . nah , ma mai iau degetele pe dinainte .

subiectul erau povestile si basmele nemuritoare . desi nu am mai crezut in ele in totalitate de la un moment incolo , am continuat sa-mi imaginez cum ar fi sa cutreier lumea-n lung si-n lat si sa visez la bataliile pe care am sa le dau . pana la un moment dat cand brusc , de pe-o zi pe alta , am incetat sa mai cred in basme . si maturizandu-ma brusc , am inteles rostul lucrurilor pe lume . asa cum erau ele asezate . dincolo de aparente .

ei bine , astazi , datorita celor 48 de ore , am reinceput sa cred in basme . ba chiar sunt atat de indragostit incat si in mos craciun as crede daca nu as fi convins ca vor rade copii de mine ...

iubito , mergi cu mine in laponia ??

oarecare vs special

sunt zile oarecare . exista si zile speciale . teoretic unele zile sunt speciale si altele oarecare . de unde cred si cugetarea conform careia teoria e una si practica alta . pentru ca am trait cateva zile oarecare , exceptional de speciale . le-am trait ! dimpreuna cu tot sufletul meu . intreg . le-am simtit cu fiecare por al meu , superficial sau profund , cu fiecare gand , cu fiecare gest , cu fiecare zambet , cu fiecare clipa . 48 de ore . doua zile si doua nopti . aproape de neexplicat . pentru ca nu au fost pline de amor nebun . nici de relaxare . nici de cugetari . nici de ...nimic . au fost doua zile care-au avut de toate . fara sa exceleze in nimic . au fost doua zile si doua nopti oarecare . la finalul carora eram extrem de ...fericiti . fara sa pot sa punctez ceva si sa spun "de aia " . nu ,pur si simplu de toate . doua zile si doua nopti oarecare . exceptionale de speciale as putea spune . mi-ar mai fi trebuit cateva . cate ? aaaaaa..... nu stiu . cate zile sunt intr-o viata ?:)

accente naive

Sunete triste aluneca printre
nori de cocori cu aripi
ranite din zboruri de dor.
Valuri rapuse de stanci
adormite ingana frenetic
Un cant trecator.
Freamata frunza cu vise cernite
de vreme inselata.
Totul e gol!
Suflet viu,alearga usor,
iesi din “décor”!

2+1

- accente “naïve” -


2

Cine este 2? Cum s-a format 2? Ce culoare are 2?

2 este o cifra,aparent,oarecare…nici prea mica,nici prea mare, frumos arcuita,cu inclinatie spre dreapta,dar deschidere spre stanga.:)
2 s-a format dintr-o intamplare…in timp ce el tragea linie,ea inca se juca cu bastonasele. Intr-o zi, s-au ciocnit. Au fost atat de uimiti de miracolul creatiei,incat au hotarat sa nu se mai desparta.
Incet-incet, 2 a prins culoare…din galbenul ei si albastrul lui, 2 a devenit verde. Primavara, cutremurata de invidie,a adunat ciripitul pasarilor, aripile fluturilor si zumzetul greierilor si a plecat spre alte zari. Verdele crud al lui 2, parguit de fiorii tomnatici ai iubirii,s-a transformat treptat in rosu. Credeti ca cifra 2 acum e rosie?! Nici vorba… cifra 2 e un curcubeu…un curcubeu deasupra lumii sufletului meu…

Panalaurma2afacutunblogsigatamaoprescpentrucamamemotionatsinumaiamnicitimp.:)

1

Cine este 1? Cine a fost 1? De ce e doar 1?

1 este o cifra apatica,neinteresanta,fara arcuiri,fara inclinatii, fara deschideri si fara culoare. Mai mult,1 este o cifra frustrata, aplecata de povara sechelelor.
Candva,1 a fost si ea un bastonas, un bastonas ludic,cu rotunjimi frumoase,un bastonas care a tzopait vesel pe paginile netede, dornic sa-si intalneasca linia. Vicisitudinile insa,i-au ascutit arcuirea… nu incercati sa-l atingeti,riscati sa va intepati!
1 nu mai cauta linia… 1 hoinareste,1 rataceste, 1 nu se plange,1 nu se amageste, 1 doar aspira la un +…atat si nimic mai mult.

P.S. sa nu va treaca prin cap sa adaugati la titlu “=3”, ca-n bancul ala idiot cu jeep-ul pe care era scris 4*4,iar un nebun scrijelea in fiecare zi “=16”! :)

din suflet..

chiar daca nu ne intalneam cu saptamanile, uneori cu lunile, telefonul mobil ne tinea mereu aproape. Ultima vara insa, a facut sa fim mai des impreuna. Ea este amica mea , eu sunt prietena ei. Sunt prietena ei si asa cum spune ea , sunt unica ei prietena. Este un suflet mare si nu ar duce lipsa de pretendente la aceasta functie-prietena, doar ca omul care a luat-o de nevasta , inca de pe bancile liceului, cel caruia i-a daruit increderea si i-a pus viata si viitorul in maini, nu o lasa sa ai aiba prietene. De ce pe mine ma accepta? Nu-mi pun intrebarea de ce ea m-a acceptat, pentru ca raspunsul il am, intrebarea o pun doar gandindu-ma la el... El care ma cunoaste partial. Mai degraba as spune ca imi cunoaste familia si cred ca de aici ,pe principiul ca aschia nu sare departe de trunchi, m-a lasat sa-i fiu prin preajma. O iubesc .
Intalnirea noastra, a fost una de...povestit, si chiar am sa o fac , acum, aici, chiar daca poate nu-si are rostul.
Venea primavara, imi cautam intr-un magazin o stofa pentru un pardesiu pe care mi-l desenasem eu. Am intrat salutand in gura mare pentru ca stiam toate doamnele ce vand acolo(de pe vremea bunicii, ele tot in magazinul acela lucrau), m-am oprit la doamna Cristina si i-am spus ca ma intreseaza o catifea si ca mi-as dori sa aiba eventual niste flori mari , dar nu colorate ci doar conturate.. Mi-a zambit, mi-a arat ce are in raft si m-a intrebat ce-am mai creat. Eu, cu multa emfaza si multa gestica i-am desenat prin aer viitorul meu pardesiu. O voce fina si cumva venita din adancuri , mi-a spus ca am gandit frumos, ca va fi o piesa de rezistenta si s-a oferit sa mi-l puna ea in opera. M-am uitat la ea, o femeie de... varsta mea, cu haine alese , cu parul strans in coada si cu un zambet sters. Sunt Claudia , i-am spus. Mi-a intins mana si mi-a zambit : Luiza!
Asta este inceputul nostru de prietenie. O prietenie care desi a inceput cu un fir de ata tras pe o catifea , a ajuns intr-un punct in care nici nodurile marinaresti nu o intrec ca si duritate. Tine la mine, o admir, nu ii refuz niciodata nicio propunere( pentru ca sunt de un mare bun simt), mi-e draga si de multe ori renunt la lucruri obligatorii doar sa bem o cafea.
In vara asta , asa cum am spus, ne-am vazut des, am vorbit mult, ne-am sters lacrimi una alteia si ne-am racorit cu un caffe glace pe terasa imensa a casei lu' barbat-su...
De trei saptamani o sun . Nu insistent, dar o sun. Nu mi-a raspuns, desi chiar si atunci cand era plecata din tara imi raspundea, indiferent daca vorbeam un minut sau o ora. Acum nimic. Nici macar un SMS.
Mi-am facut griji fara sa fiu insa ingrijorata. Am crezut ca si-a pierdut telefonul, ca l-a uitat undeva....
Azi, acum, pe seara, m-a vizitat. Venea de la mama ei, de fapt venea de-acasa. Acolo este acasa pentru ea. Barbatul ei, omul care i-a furat tineretea , omul pentru care a suferit, a trimis-o pachet la mama ...
Mama, care niciodata nu s-a impacat cu ideea ca fata ei si-a ratat viata pentru un el care cica o iubea , a primit-o si ii oblojeste ranile .
Sa spun ca m-a durut? Ca n-am avut cuvinte? Ca nu am stiut cum sa vorbesc cu ea? Nu , spun doar atat : ma doare!

...ca musca-n lapte

Pfhiii,ce treburi serioase se discuta p’aici… criza, credite, catastrofe, am pierdut ce n-am avut, darwin si maria theresa, muraturi si cozonaci…
… iar,io,neprihanita, intrasem ca sa reiau ce-am inceput ieri… mai joaca,zamfiro,daca mai poti! :)

“vreau pasiune, vreau emotie, vreau actorie!!! “ - iata cuvintele pe care le repeta copilul meu – sa nu uitam ca are 8 ani! – zi de zi, ca un laitmotiv.
Ne indreptam prea des privirea spre cele de “sus”, uitand sa mai cautam in ochii celor mici. Credeti-ma, avem de invatat de la ei… De-acolo de “jos”( vorbim de o alta scala) ei vad lumea in tushe mult mai clare decat noi. Nu degeaba concitadinul meu, brancusi, spunea: “cand incetam sa fim copii,incepem sa murim”.
Asa ca… daca tot mi-am pierdut cheful de chiuit,hai sa va redau cateva versuri dintr-un cantec pe care desteptul meu copil l-a compus ieri. pacat ca nu-l pot canta! melodia face totul…
“ intr-o seara, dintr-o moara,
se intorcea o para chioara
s-asa povara ducea
ca nici ea nu mai stia.”
:)))))