Faceți căutări pe acest blog

31 octombrie 2011

Sempre Verdi

Imbatranim. In fiecare zi cate putin. De fapt, desi nu realizam, o facem din prima zi care urmeaza celei in care ne-am nascut. Am citit astazi un interviu a lui Steve Jobs .E prima oara cand aflu ca a fost o viata intreaga obsedat oarecum de moarte. Ca motorul a ceea ce l-a dus pe el inainte a fost sentimentul ca nu va avea timp ... Sau cum spunea altcineva, moartea e singurul lucru sigur pe care-l stim in viata. Nu asta e insa tema .
Imbatranim. Unii frumos. Altii prea devreme. Cu totii insa imbatranim. Femeile mai repede decat barbatii. Sau uneori pur si simplu mai urat. Exceptiile nu fac altceva decat sa confirme regula in esenta. Imbatranim inainte sa realizam ca se intampla. Am vazut oameni la 30 de ani batrani. In sufletul lor, in atitudinea lor, in zambetul de pe fata, in modul cum se imbracau , in modul in care gandeau. Am vazut oameni la 50 de ani carora cu greu le-ai fi dat 35. Ce-i face pe oameni sa imbatraneasca diferit ? Nici nu prea conteaza. Caci chiar si asa , cu totii imbatranim. Ceea ce e insa important e sa imbatranim frumos. Impliniti. Zambind la ziua ce va sa vina. Nu gandind ca ar putea fi ultima ci gandind ceea ce am mai putea face. Pentru noi , pentru cei pe care-i iubim sau pentru oricare alt semen al nostru .
"Nu te resemna niciodata." Nu e alegatia mea. Dar imi suna bine. Chiar si atunci cand imbatranesti poti sa nu te resemnezi. Indiferent de ce si cum, poti sa lupti. Nu cu batranetea. Cu uratenia din ea.

26 octombrie 2011

i wish nothing...

…but the best for you…too…tot adele,tot someone like you…pe strada,la birou,in casa…adorm cu ea,ma trezesc cu ea…nu reusesc sa mi-o scot din cap…

Cineva spunea ca ar fi interesant daca, atunci cand se intampla ceva important in viata noastra, ar incepe o melodie…ca-n filme. Ati incercat vreodata sa urmariti un film fara sonor? Oricat de bun ar fi filmul,oricat de inteligente sau emotionante ar fi replicile,fara coloana sonora,fara muzica, filmul ar fi fad,lipsit de vibratie. La fel si in viata…probabil o muzica aparuta din neant ar da alt sens si alta perceptie asupra faptelor…

Sometimes it lasts in love…but sometimes it hurts instead…

Am trait candva experienta cantecului aparut din neant… cand sufletul mamei mele
a trecut intr-o alta dimensiune, doctorul care o ingrijea,un doctor francez cu origine germana, m-a luat in brate si mi-a soptit : this is the end… in loc sa plang,asa cum ar fi fost normal, creierul si inima mea s-au umplut de acordurile lui “the end”..nu vedeam si nu auzeam nimic altceva decat pe jim morrison… ciudat!...nebanuite sunt caile…

…that for me it isn’t over…yeah…

25 octombrie 2011

Anotimpurile

A venit toamna . Nu e un anotimp pe care sa-l venerez dar ma invatasem oarecum cu el in ultimii ani . Ba chiar au fost momente in care l-am savurat . Probabil datorita faptului ca au fost toamne cu vreme frumoasa sau poate doar asa le-am perceput eu in sufletul meu . E irelevant atata vreme cat eu imi amintesc atat de multe despre toamnele ultimilor ani si atat de putine despre restul toamnelor . Concluzionez ... ca zambesc larg toamnei . Care atunci cand e vara in suflet e o toamna calda . Iubesc vara . Poate de aceea . Cum tot asa , astept cu nerabdare iarna . Pentru zapada , pentru sentimentul ala de cald in casa atunci cand afara vajaie vantul sau pentru emotiile aparte pe care mi le aduc de fiecare data sarbatorile . Sau poate doar pentru senzatia de nebunie cand aluneci pe schiuri . Inefabila . Desi uneori ma gandesc ca dincolo de toate , iarna e acolo doar ca sa poti visa la mirosurile pe care le aduce primavara ... sa nu mai ai rabdare sa vezi cum inverzesc campurile sau cum , intai timid , apoi mai agresiv , primele temparaturi de peste 20 C apar si incalzesc pamantul . Iar vara .... mmmmmmmmmmmm.... vara .... uneori as visa la o vara continua . Pe care sa o gasesti oriunde te-ai duce . Ati remarcat ca vara oamenii sunt mai dispusi la a zambi ? Ca vara lumea simte nevoia sa se distreze ? Ca vara ne face pe toti mai frumosi ? ....

Uite , asta e motivul pentru care ... ador viata ! Anotimpurile sunt diferite ...dar au legatura intre ele . Si toate , fiecare in felul ei ne aduce ceva , inseamna ceva . Amintirile sunt singurele lucruri care raman cu adeavarat . Amintirile cu si despre familie , amintirile cu si despre prieteni . Amintiti-va frumos !

24 octombrie 2011

un strop de iubire...

Ascult Adele, “someone like you”… o ascult intruna…obsesiv-compulsiv…nu ma mai satur… paradoxal,in loc sa ma plictisesc,imi place din ce in ce mai mult…

Cainele meu e bolnav…insuficienta renala… sufar alaturi de el…suferim impreuna in tacere…probabil de aici si expresia: “sufar ca un caine”.

Joi am facut gogosari marinati…gogosari cu lacrimi…joi am aflat diagnosticul necuvantatorului meu… de joi am inceput tratamentul care pare a da rezultate…
Mancam impreuna,invatam sa mergem din nou impreuna, conversam in bucatarie…cu alte cuvinte,petrecem timpul impreuna…
Poate pare ilar sa-ti dedici timpul unui animal, sa stai in pozitie canina convingandu-l sa infulece o dieta renala deloc apetisanta, sa bati din palme cu satisfactie atunci cand el reuseste sa urineze, sa plangi de bucurie cand alearga dupa o pisica aparuta subit in curte, sa-l privesti patrunzator, repetandu-i la nesfarsit “te iubesc”… nu-mi aduc aminte sa fi spus vreunui barbat vreodata atat de multe “te iubesc”-uri…
…si totusi…iubirea e surprinzatoare…
imi iubesc enorm cainele si vreau sa traiasca!

23 octombrie 2011

Putere

Stateam odata pe malul unui lac , intr-un parc , cu iubita mea .... ne uitam la o familie cu doi copii , din care unul in carut . I-am privit cu drag . Pentru ca erau , cel putin la prima vedere , fericiti . Cu F . Am spus cu gura plina ca tare drag de ei imi e . Si de aici o discutie intreaga , cumva in contradictoriu ... poti sau nu poti sa ai o familie implinita si sa ai si succes profesional ? Unii , adica eu sustineam ca da , altii , adica ea , sustineau ca nu . Ca trebuie sa alegi intre a avea un parcurs profesional de succes sau a avea o familie implinita . Nimic mai fals am spus eu .

Mi-am adus aminte de ...ziua aceea , azi . Acum , pe seara . Mi-ar fi venit sa o sun sa o intreb daca aceasi parere o are si astazi sau daca , intre timp si-a mai cizelat viziunea . Mi-am adus aminte insa de weekend-ul petrecut impreuna , cu copii , de zambete , de alergaturi , de oboseala si de fericirea din ochii ei . Promit insa ca , undeva , peste vreo cativa ani , sa o sun , fie si din camera cealalta si sa o intreb cum e cu fericirea in familie si cu viata profesionala pe culmi . Asa , ca sa facem putina conversatie inainte de a ne iubi ... din nou .

18 octombrie 2011

am cincisprezece minute pana plec spre aeroport . de fapt doar vreo zece dar e de bon ton sa intarzii putin . asa ca eu de ce nu as face asta ? si daca pierd avionul ? mama lui de avion ! ei nah , il pierd , il pierd . nu e asa . cu avioanele nu te joci niciodata . avioanele nu trebuie suparate . ele , la fel ca si tot sistemul sunt conduse de oameni . oameni care gresesc , care au o zi proasta , care sunt aroganti sau doar binevoitori sau mai putin binevoitori ... oameni , la fel ca toti ceilalti . mi s-a mai intamplat mie sa imi arog sa intarzii cu avioanele.... si am ramas sa-mi sarbatoresc ziua la roma singur . de fapt de data aia nu mi-am arogat nimic . asa s-a intamplat . coincidenta ? probabil .
deci nu , nu ma joc cu intarziatul . sau ma rog ,nu cu avioane .

ce ciudati suntem noi oamenii . tot timpul ne dorim ceva . de cele mai multe ori ceva ce nu avem . cand avem tot, ne dorim sa avem mai putin . uneori ne dorim mai mult timp liber . alteori , cand avem fara numar , ne dorim sa muncim din greu . pe la 15-16 ani nu suportam tigarile . toata lumea fuma insa . apoi mi-am dorit sa ma las . asa , tot social . nu mi-a iesit . de-a lungul vremii mi-am pus dorinte din cele mai imposibil de realizat . mi-au iesit . apoi mi-am dorit exact invers . sau am fost nemultumit de cum mi-au iesit . as fi vrut de fapt sa fie putin diferit . sau uneori tare diferit . dreaq sa ne mai inteleaga !


un fum,va rog!

Am hotarat sa ma las de fumat. De fapt, am promis ca ma las de fumat. Off, de cate ori mi-am promis sa nu mai promit…
Dupa aproape 20 de ani de fumat,am reusit sa nu fumez trei zile… au fost trei zile grele,trei zile crunte,trei zile lungi,trei zile in care m-am zbatut intre dementza si somnolentza, intre apatie si incoerentza… intr-un cuvant: bolnava!...
Splendid paradox: bolnava de nefumat!:)
In cele din urma, deficitul ingrijorator de endorfine, m-a aruncat intr-o goana nebuna dupa buzunarit haine uitate in garderoba. Intr-unul din buzunare, am gasit o icoana… ah,providentza!...n-am ascultat insa de ea…am continuat sa caut,cu si mai multa disperare… odata hainele epuizate,am trecut la sertare..si,surpriza!, in sertarul cu amintiri ascunse si pastrate cu sfintenie pentru mai tarziu,am descoperit un pachet de tigari americane, vechi de aproximativ 4 ani. L-am atins tremurand,l-am mirosit adulmecand aroma tutunului de calitate,am ezitat cateva minute bune in a-l deschide si…inevitabilul s-a produs. Am aprins o tigara, am tras un fum, am auzit(?) un declic in creier si, deodata, privirea mi s-a limpezit… am lasat o lacrima sa cada, am zambit apoi, am tras din nou un fum si inca un fum,fum dupa fum, aroma si adiere,atingere si mangaiere,un pic de durere,dar ataaaat de multa placere…:)

Si asa m-am lasat eu de fumat…

17 octombrie 2011

iarna-n toamna

E iarna-n toamna… e bruma-n gradina si e ger in strada. E tuse-n cuvinte si e zacusca pe masa.:) E dragoste-ntr-o terasa si e “un chibrit aprins” intr-o alta casa…:)
E razna afara…e razna inauntru…e razna in suflet…e razna aici.

In sfarsit, am facut zacusca!
Spun “in sfarsit” pentru ca ,in urma cu un an, credeam ca episodu’ “zacusca,muraturi si alte conserve” va fi fost derulat undeva in perioada pensionarii.m-am inselat.iata-ma in floarea varstei,cand ar fi trebuit inca sa clubaresc,facand zacusca si muraturi. Si ce zacusca…o minunatie de zacusca!:)
Nasa mea a facut zacusca si o salata de vinete pentru iarna…contabila mea a facut zacusca si muraturi…cosmeticiana mea a facut castraveti murati…fina mea a facut zacusca cu peste…altele au facut zacusca cu ciuperci…ardei umpluti cu varza…tocanite…muraturi asortate…vinete la lada…dulceturi…gemuri…of…toate au facut cate ceva… zac rafturile de borcane…in jurul meu e plin de gospodine! :)

Concluzie: e prea frig acum ca sa stai pe o terasa, iar cu un chibrit nu se face cald in casa.:)
Hai ca-i buna si zacusca!
Pofta mare!
:)

14 octombrie 2011

DIFERENTE

suntem fiecare dintre noi precupati de lucruri diverse . evident , conceptele despre viata , idealurile noastre , scopurile , temerile , principiile sunt lucruri care ne diferentiaza pe unii fata de ceilalti . de altfel, asta ne face pe fiecare dintre noi unici . dincolo de ele , avem de asemenea o lista de prioritati in viata . complet sau partial diferita de la un om la altul . e greu sa stabilesti tipologii de oameni luand in calcul doar cele de mai sus . in plus fata de astea fiecare avem o anumita inteligenta emotionala . sau altfel spus , un tipar emotional si senzitiv dupa care functionam . barbatii sunt diferiti de femei , copii de adolescenti si adolescentii fata de adulti . si nu e vorba doar de maturitate . e o intreaga constructie care ne cladeste caracterul pe parcursul vietii si care ne diferentiaza fata de altii .

sunt oameni pentru care plata intretinerii sau a curentului electric , zgomotele pe care le fac vecinii nou mutati sau locul de parcare din fata blocului sunt lucruri esentiale in viata . sunt altii pentru care cititul unei carti bune , ascultarea unei piese bine armonizata , vazutul unui film bun sau a unei piese de teatru bine pusa in scena e crucial chiar daca traiesc boem sau pur si simplu intr-o mizerie de nedescris . unii sunt cei pentru care viata se imparte intre orele de somn si orele in care simt nevoia sa iasa din casa fie macar pana la mall sa se plimbe . altii isi stabilesc viata dupa locurile pe care le viziteaza si traiesc ca sa plece in excursii , extazindu-se de o privesliste sau alta , despre o descoperire sau alta . unii traiesc intre meciuri , intalniri la o bere cu prietenii si iesit la iarba verde si gratar si astea sunt lucrurile esentiale din viata lor . altii colectioneaza femei (sau ma rog , barbati ) si considera ca asta e un mod de a isi etala independenta . imi vin in minte toti cei pentru care un lucru sau altul li se pare esential in timp ce mie mi se pare uneori important , alteori deloc de luat in seama . cainii vagabonzi , animalele fara stapan , padurea amazoniana , copii strazii , bolnavii infectati cu hiv , rosia montana , starea artistului in romania , batranii , gunoaiele de pe strazi , moralitatea oamenilor politici , gunoaiele de pe strada , analfabetismul , somalia , criza petrolului , pretul energiei , orientari sexuale ,licentele de taximetrie , locurile unde te poti desfata ca gurmand , poeziile , apusurile de soare , fotografia , imaginea personala ....asta asa , ca sa trec in revista cateva dintre ele . aproape ca uitasem hainele de firma cu scris cat mai mare , operatiile estetice sau clubbing-ul . eventual si masinile si numarul lor de cai . toate , dar absolut toate , precum si alte cateva sute pe care le-am omis acum , sunt cruciale pentru unii si deloc de luat in seama pentru altii . e vorba de propria lista de prioritati despre care vorbeam mai devreme . e vorba de modul in care privesti lumea si ceea ce iti doresti de la ea . nu-i judecati pe cei care nu sunt ca voi . pentru ca ei la randul vostru va judeca . bucurati-va ca nu suntem toti la fel . doar diferentele date de inteligenta nu ar fi indeajuns sa nu faca lumea fada si fara gust .

pana la trezeci de ani nu am suportat zacusca . pur si simplu nu doar ca nu puteam sa mananc dar nici macar nu puteam sa o miros . i-am prins gustul tarziu . acum ma bucur uneori ca reusesc sa sesizez gusturi diferite in ceea ce o priveste . ba chiar uneori imi e dor de gustul ei . oricare ar fi el . sunt om . si sunt fericit ca sunt asa .

13 octombrie 2011

joc ... de joaca

stau pe terasa si ma gandesc la tine . am un pahar de vin pe masa , langa mine , si ma intreb daca sa-mi aprind sau nu o tigara . e un joc . nu am de ce sa nu-mi aprind . ma joc insa cu mine . inca o data imi incerc puterile . pentru ca maine e ziua z . in care debarc . imi e si teama sa ma gandesc la asta . nu vreau sa aprofundez toate cele lucruri care se pot intampla . nu te-am vazut si nu te-am auzit de sase luni . ma doare carnea dupa tine . sau nu stiu eu sa ma exprim altfel . cert e faptul ca fiecare celula din corpul meu jinduieste sa se lipeasca de celule-i care i-au lipsit atat de mult in vremea asta . un picior peste alt picior si o talpa peste celalalt picior . ati mangaiat vreodata pe cineva cu talpa ? sau ati fost mangaiat ? hm ... nu , nu cred . nu e tocmai uzual . stiu . se intampla doar atunci cand iubesti cu ochiul stang si mana dreapta . e bun vinul asta . ce ciudat . are aroma de acasa . desi e un pic amarui si tare . s-ar putea sa ma imbat . si ce daca ? maine e ziua z . in sfarsit ajung acasa . si daca imi pierd bagajele ? sau daca nu decoleaza avionul ? sau daca nu aterizeaza ? cum dreaq sa nu aterizeze ?!?! ce , esti tampit ? mda ... e evident . ma ia usurel vinul asta rosu . cu tot cu aroma lui . nu , mai bine nu mai gandesc . las briza sa ma bata peste fata , imi aprind tigarea si inchid ochii . zambesc larg . maine ajung acasa ! ce noapte ciudata . ar trebui sa ma bucur ca o sa ajung acasa . si de un milion de lucruri pe tema asta . dar eu ma bucur ca ajung doar pentru a te strange in brate . da , firesc , imi e dor de un milion de lucruri . dar puteam sa ajung si in kuala lumpur atata vreme cat ai fi fost si tu acolo . aia ar fi fost acasa . ma intreb daca m-am schimbat . sau daca tu te-ai schimbat . stiu ca sunt doar sase luni si stiu ca teoretic e imposibil . dar s-a intamplat ceva in astea sase luni ? ceva cu noi ? ceva cu tine ? daca nu te voi recunoaste ? john , esti tampit ! cum naiba ! mda ... nu se poate . dar deh . temeri . imi e dor de zambetul tau . vei fi stangace ? vei fi emotionata ? eu voi fi . dumnezeule , imi vine sa fac implozie . am un ghem in stomac . parca daca m-as relaxa toate maruntaiele mi-ar exploda . inauntru . asa ca evit sa ma relaxez . desi imi e tare dor de tine . de fapt tocmai de aceea . am temeri . si frici . cat de mult te iubesc !!! oare ma mai iubesti . ti-am citit scrisorile . hm ... da , asa ar trebui . dar sunt indragostit . si orice indragostit are o indoiala . cum dreaq s-a intamplat ca tocmai noi sa ne intalnim . si tocmai noi sa ne indragostim unul de altul asa ? au trecut atatia ani si iubirea noastra a crescut . zambesc . impotriva a tot ceea ce credeai tu . uneori am impresia ca fiecare clipa departe de tine e doar o pura pierdere de vreme . de fapt , in fiecare secunda libera pe care am avut-o , te-am tinut cu mine . in gandurile mele . in sufletul meu . in mana mea stanga si in ochiul meu drept . mai bine ti-as scrie . o scrisoare . scrisoare din ultima seara departe de tine .

draga mea , eu sunt bine , multumesc . suna imbecil dar ce sa fac ? imi tremura mana scriind . stau pe un sezlong pe terasa si beau un vin . e ultima seara aici . cred de altfel ca m-am si ametit putin . desi stiu ca scrisoarea asta va ajunge mult dupa ce eu te voi strange in brate nu m-am putut abtine sa nu ti-o scriu . as putea sa-i fac o copie si sa o pun intr-o sticla pe care sa o arunc in mare . doar am oceanul la nici cincizeci de metri . dar care-ar fi sensul . as fi vrut sa fi si tu cu mine aici sa si o scriem impreuna . o scrisoare catre toti oamenii de pe planeta . sau macar catre cei pe care-i cunoastem . sau nu-i cunoastem . ce importanta are ? nu esti insa . am sa fiu acolo maine . e ultima seara care ne desparte . de fapt sper sa fie ultima seara in care sa dormim separat . o sa te aduc odata in locul asta . am descoperit o multime de lucruri pe aici . sunt convins ca ti-ai fi placut . de fapt gandul la tine m-a tinut intreg la minte . altfel as fi inebunit . in afara de un repetitiv te iubesc de-mi crapa capul nu-mi vine sa scriu nimic . sunt al dreaq de emotionat . abia astept sa ma iei in brate . sa te lipesti de mine . si sa-ti bagi capul in adancitura gatului meu . acolo unde-i sta bine . ma intreb daca te vei reindragosti de mine ? sau cum ma vei vedea ...dupa sase luni . e ciudat . nici mie nu-mi vine sa cred ca a durat atat . parca ieri te tineam de mana si ne plimbam de un craciun calduros acum cativa ani . imi amintesc atatea lucruri . unele pe care nici nu mai tineam minte ca le stiu . probabil ca departarea de tine ma face sa reactionez ciudat . dar asa s-a intamplat . acum stiu aproape fiecare zi din cele o suta optzeci si ceva care ne-au despartit . pentru ca in fiecare zi am vorbit cu tine . imaginar . ti-am povestit mii de lucruri . si tu m-ai ascultat cuminte . ai mai zambit uneori . diferit de fiecare data . asa stiu sa-mi amintesc zilele . dupa cum ai zambit tu . in imaginatia mea . oare cum ai sa zambesti in realitate . imi e dor de zambetul meu . inclusiv si mai ales de cel in care te trezesti de dimineata . tu stii de ce . si eu stiu . va fi frumos sa citim scrisoarea asta impreuna . va ajunge la cateva zile dupa mine . sunt curios cate din temerile mele se vor adeveri . sau nu . sa nu uiti sa ma intrebi care au fost ele . sa ai grija de tine . si sa ai de acum grija si de mine . toata viata . sa nu ma mai lasi sa plec . nu mai vreau . te iubesc !

12 octombrie 2011

....

citesc poezia si..... jur ...rad! ma uimesc uneori si pe mine de ce-mi scorneste  mintea.

asa si??!

fetita cu chibrituri, dadu-se foc la casa.
mamica cea hidoasa , cu batul o batea.
fetita speriata in urlete gemea,
casuta inflacarata pe data disparea.

daca mamica sluta, un gram de minte-avea,
fetita ,cu chibrituri nicicand nu se juca,
dar cum mamica-i dusa cu capul, nu cu treaba,
fetita fiindca-i mica si-i seamna la... doaga
lua la joc cutia si-ndata scapara
lumina fermecata ce din chibrit pleca.
cu bucurie multa pe fata si in ochi,
fetita sta uimita de jocul de culori ,
pe care pompierii o lasa-n urma lor.

morala:
asigurati-va locuinta !

deh..

Se scutura frunzele , se aduna norii, cad ploile, bate vantul:  e toamna! Zambim amarnic dupa soarele verii, privim sagalnic la papucii ce stau cuminti in pantofar si asteapta sa fie pusi la pastrare pana la vara ce vine.
Am venit acasa fara chef. Nu sunt bolnava, nu am nicio suferinta, dar n-am chef. Am incercat sa-mi gasesc o preocupare care sa ma scoata din starea de ""fara chef"". Mi-am propus un masaj. Era simplu, dadeam un telefon si ..gata si masajul. Mi-am propus . Degeaba: n-aveam chef. Am deschis o carte, mi-au fugit randurile din fata si m-a cuprins iar..n-am chef. Am deschis dressingul , am evaluat din priviri ce am , cate am, cate n-as fi avut daca eram mai cumpatata:):)), am inchis usa la loc si..... am avut chef de ras! Nu am stiut sa-mi spun nicio gluma, nu-mi aminteam decat un singur banc , dar la care am ras de n-am mai putut atunci cand l-am auzit si chiar si la o lunga vreme dupa ce-l auzisem, si n-am avut chef sa mai rad inca o data. Na Iarina! am avut chef sa rad si n-am avut de ce....

Frunzele cad...

Ieri am fost cu tata la o colonoscopie. A? intereseaza pe cineva? Vreun colon iritabil, ceva? :)) Doamne fereste! Da’,cica, blogul e un soi de jurnal in care tre’ sa relatezi evenimentele de peste zi,asa ca ma conformez. :) Relax, n-am de gand sa povestesc cum a fost la colonoscopie.:)) Oricum, totul a fost bine : eu n-am vazut nimic pentru ca am stat afara, tata n-a simtit nimic pentru ca a facut anestezie totala,asa incat,ambii am fost feriti de traumele post-endoscopiei.:))
Am ajuns acasa destul de tarziu. Fiica-mea ma astepta la teme; n-o las sa le faca singura.de ce?! Iata mai jos un argument infailibil :
In urma cu cateva zile,eu fiind prinsa cu ceva treburi,iar ea, grabindu-se sa ajunga in parc, a hotarat sa le scrie singura. Ce a iesit…?!? Huhh…simt deja tahicardia in floare…
Enuntul unui exercitiu dintr-o culegere de analiza text literar,clasa a 2-a,era cam asa:
Continuati propozitia “Frunzele cad…” adaugand: a) un cuvant; b) 2 cuvinte; c) trei cuvinte. Stiu,deja suna ciudat : culegere de analiza text literar in clasa a 2-a?!? mai sa fie…ce-a evoluat invatamantu’ asta (oare?!)…da’ de ce ne-am mira?! Fiica-mea manuieste iphone-ul mai bine decat mine,de ce n-ar rezolva si exercitii dintr-o asemenea culegere?! :)
Revin… propozitiile ei erau “spectaculoase”:
a) frunzele cad jos. :)))) calm,i-am explicat ca “jos/cad” e o alaturare de cuvinte mai putin fericita; frunzele nu pot sa cada sus. Mai bine taceam si imi vedeam de oale,polonice si alte acareturi care mai zac prin sertarele bucatariei… “mama,esti lipsita de imaginatie!” m-a plesnit ea in moalele capului. “frunzele ar putea fi luate de vant si aruncate pe un nor; in concluzie,pot sa cada sus.”:) sau,alta varianta,mai putin metaforica: “frunzele cad pe acoperis” ..si…din nou, frunzele cad si sus. No comment…
b) frunzele cad frumos jos. N-am avut prea multe de comentat aici pentru ca intr-o oarecare masura avea legatura cu punctul a.
c) frunzele cad uscate si prapadite.:)))” Prapadite?!?” am tipat. “prapadite.” ,a accentuat ea zambind. “prapaditeeee?!?”,am urlat . “prapadite.”,a repetat in timp ce se tavalea pe jos, cuprinsa de un ras spasmodic. :))
Bineinteles ca,in cele din urma,propozitiile “prapadite” :) au fost sterse cu pic-ul si refacute: frunzele cad toamna.frunzele cad frumos toamna. Frunzele cad formand covoare colorate. Eee…i-am zis,vezi ca se poate?
Fie vorba intre noi,asta asa,ca o concluzie, n-ar trebui sa fac prea multa zarva, nici eu n-am excelat la romana;m-am consolat in schimb cu argumentul ca am un creier structurat logico-matematic. In plus, nici scrierile-mi de p-aici nu-mi vine sa le recitesc din teama de a nu gasi greseli impardonabile. Eh,tot delasare se numeste si asta… ce pretentii sa mai am de la fiica-mea … “aschia nu sare departe de trunchi”.:)

11 octombrie 2011

Pe malul unui ocean

imi privesc iubita . uneori nu stie ca o fac . pentru ca o fac pe furis . nu pentru ca ar trebui sa nu ma vada . doar pentru ca-mi place sa o surprind in cele mai diverse ipostaze ... asa cum e ea . in intregul ei . uneori imi place sa o privesc cand doarme . alteori cand se spala seara , pe fata . are o pozitie si o silueta care de fiecare data imi da fiori . uneori imi place sa ma uit dupa ea prin magazine , cand isi cauta haine . e ...spectaculoasa . alteori cand conduce . deseori cand sta in dreapta . se intampla de cele mai multe ori . si atunci o studiez cu coada ochiului . uneori o privesc in ochi . nu stie ca si atunci , de multe ori eu privesc si dincolo de privirea ei . incerc sa-i vad sufletul . sa-i inteleg mecanismele acestuia . ca sa i le pot demonta si monta la loc oricand , si cu ochii inchisi . exact ca soldatii aceia care pot face acelasi lucru cu armele lor . pe care le divinizeaza . si eu imi ador iubita . uneori ma uit la ea cand facem dragoste . mai bine nu ma gandesc acum la momentele alea . e perfecta . alteori o privesc cand citeste . sau cand sta la laptop . cand isi verifica emailul sau cand incearca sa afle ce e passepartout . mi se pare fascinanta . uneori o privesc cand pur si simplu merge pe strada . sau cand merge prin casa . ma indop lacom din imaginile astea . ii stiu formele . dar dincolo de ele fur cate putin din ea in fiecare zi in care o privesc . ca si cand as fura cate un granunte de nisip . am o plaja mare de facut . pentru mine si pentru ea .

spatiul... timp ... pe care-l curbam ?

uneori sunt preocupat de lucruri care nu ar trebui sa-mi trezeasca interesul . alteori tocmai cele care ar trebui sa ma preocupe ma lasa rece . astazi nu am avut timpul sa ma preocupe alte lucruri decat cele care-mi rasareau inerent in fata . a venit acum seara si incercand sa identific cu ce mi-am mancat eu toata ziua astazi , as putea doar vag sa le adun asa , pe o sfoara imaginara , cam ca margelele pe ata . arata bine doar impreuna ... aproape nesemnificative fiecare luata in parte . de altfel , daca am sta cu totii sa privim cele 365 de zile cate are un an si am incerca sa ne dam seama ce conteaza si ce nu , ce ne mananca timpul si cate lucruri cu adevarat importante facem , am fi cu siguranta dezamagiti . cata superficialitate !!! acum realizez ca-mi amintesc poate 100 de zile dintr-un an . si asta daca sunt tare de tot . ce se intampla cu celelalte 265 !? unde se pierd ele ? intre noptile in care ne odihnim , intodeauna sunt zile . dar ... ce facem cu ele ? unde se aduna ? cine are grija de ele ? cine isi aduce aminte de ele ? cum le-am petrecut ? si mai ales de ce le-am petrecut asa . mda ... e evident o incomensurabila pierdere . pentru oricare dintre noi . tu , tu-ti amintesti ce ai facut fix acum 365 de zile la ora asta ? desigur , daca nu cumva a fost ziua ta :)

evaluare :)

Ce urmeaza?!
Bravos theone! Asta da condei cu reactie! :) …si… pentru ca esti premiant la “fericire”, in loc de diploma magna cum laude, iti ofer trei atribute laudative : exceptional,exceptional si exceptional . Fericitule!! :)

Claudia…pe tine te cunosc,atat in fericire,cat si in lacrima. Probabil de aceea imi este imposibil sa te evaluez.:) Premiul tau de consolare va fi un gand si un gest…stiu ca nu vezi gestul,dar incearca sa simti gandul. A plecat…l-ai primit? :)

p.s. Huhh… sa stiti ca am urmat un curs postuniversitar de psihopedagogie. Diploma pe care nu am ridicat-o inca, la fel ca si celelalte 2 care zac prin arhivele universitatii, imi da tot dreptul sa va evaluez. :))

10 octombrie 2011

fericit , foarte fericit , extrem de fericit ... ce urmeaza ?

Am fost fericit cand frunzele se jucau printre pantofii nostri . Pentru ca am simtit ca tabloul cu "crizantema din frunzele unui copac putin exotic" va ramane de-a pururi pe biroul meu . Am fost fericit intr-un weekend de poveste . In care basmele s-au strecurat din nou in viata mea . Am zambit ... nu o data ci de sute de ori . Atunci cand auzeam pe intuneric acel inconfundabil "dumnezeu sa ne ajute" . Si zambetul ala al meu ma facea fericit . Nu pentru ca era al meu . Ci pentru ca stiam de ce zambesc . Am fost fericit cand am dansat prima oara la balul bobocilor si am fost ales mister dancing . Nu am mai dansat niciodata de atunci . Cu toate astea am mai fost fericit dansand odata pe marginea unei sosele , undeva la dracu-n praznic , cu muzica data la maxim in masina si cu iubita mea razand in bratele mele si fiind convinsa ca sunt nebun . Sunt fericit cand se lipeste de mine cand ne culcam . O fericire repetitiva . In fiecare seara ne culcam ea tinandu-ma pe mine in brate . Ne trezim de fiecare data invers : eu cu ea in brate ! Si nu o data zambetul ei din clipa in care constientizeaza locul unde se afla , chiar dinainte sa stie ca s-a trezit , m-a facut fericit . Am fost fericit cand am castigat la ruleta . Nu doar pentru ca am castigat . Ci pentru ca ea era cu mine . Am fost aproape la fel de fericit si cand am pierdut . Nu pentru ca ea era tot cu mine . Ci pentru ca a vrut sa faca lucruri care sa ma distreze sau sa-mi dea incredere . Si asta a insemnat ca-i pasa intr-un fel special . Sunt fericit de fiecare data cand ma tine de mana . Pentru ca stiu ca acum i-a devenit uzual si necesar in acelasi timp atingerea asta . Sunt fericit de fiecare data cand ma saruta . Pentru ca dincolo de gest in sine ii simt buzele cum freamata a iubire . Si o poate face la fel si in public si in intimitate . Sunt fericit cand mananca ciocolata . Pentru ca are un zambet strengaresc pe fata in momentele alea . Stiu ca se va plictisi si se va intreba ce a fost in capul ei cand a mancat atat . Dar anticipez cu drag si momentul ala . Am fost fericit cand i-au inghetat picioarele asteptandu-ne pe mine si pe copii sa ne dam jos din copaci . Nu pentru ca i-au inghetat picioarele am fost fericit . Ci pentru ca am simtit ca dincolo de asta e modul ei de a ne spune tuturor cat de mult ne iubeste . Am fost fericit cand m-a privit in ochi si mi-a zambit spunandu-mi ca nu ma va lasa niciodata sa-mi mai dau jos barba ... Pentru ca sunt mai frumos asa . Femeie indragostita . Dar indragostita de mine . Ceea ce ma face cel mai fericit ! Am fost foarte fericit de un milion de ori in anii din urma ... chiar si atunci cand mi-a venit uneori sa o strang de gat . Sper sa gasesc solutia sa o tin in apropiere . Fericirea . Acum a devenit indisolubil legata de ea . In toate aspectele si toate privintele . Si sunt fericit ca e asa !

Sunt un tip norocos

...si cum tema nu s-a terminat , sa trecem la cele mai fericite momente . Evident , cum altfel , cele mai fericite momente au altfel de conotatii decat cele mai triste . Pentru ca daca in directia minus singurele lucruri care ma sensibilizeaza sunt oamenii , in directia plus , uneori pana si momentele in care ma autodepasesc imi sunt dragi . Dar nu despre asta e vorba . Ci despre momentele de fericire . Cum nimeni nu poate da definitia fericirii , nici eu nu voi incerca sa o fac . Pentru ca daca suntem suma experientelor noastre si daca e sa fi invatat ceva din toate , aceea e ca fericirea nu vine cand o chemi ci atunci cand stii ce sa faci ca sa o ai tot timpul undeva prin preajma . Nu poti sa speri sa mananci doar o data pe saptamana si asta sa te faca fericit . Asta nu va face altceva decat sa te faca flamand . Poti insa sa mananci in fiecare zi ceva cu speranta ca una din mancarurile pe care le vei manca saptamana asta sa iti produca cea mai frumoasa senzatie . Orgasmica poate .
Imi amintesc de zilele fericirilor mele ... sau incerc sa o fac . Am multe asemenea zile . Si nu neaparat pentru ca mi-am propus sa fiu fericit . Sau pentru ca am stiut intodeauna cum sa fac sa-mi tin fericirea pe-aproape . Nu , pur si simplu pentru ca am avut norocul sa inteleg de mult ca fericirea consta in lucruri mici si simple . Privirea copiilor mei m-a facut nu o data fericit . Culmea , prin comparatie , cand mi-am recuperat copilul din ceea ce-i prognozau specialistii nici nu am mai stiut sa fiu fericit . Probabil tocmai pentru ca batalia a fost apriga si faptul ca am castigat-o a fost doar o consecinta fireasca . Am fost insa fericit cand si-a facut primul prieten . Cum tot asa , am fost fericit cand am reusit sa schimb intreg sistemul medical romanesc pe tema data . Pentru ca mii de alti copii vor putea zambi . Am fost fericit cand mi-am cumparat prima masina . Nu pentru ca era o masina de fite . Ci pentru ca ea ingloba in ea munca mea de-un an . Am fost fericit cand mi-am luat prima casa . Nu pentru ca aveam un acoperis deasupra capului . Ci pentru ca acolo insemna acasa . Am fost fericit cand am reusit sa dau o sansa unuia sau altuia . Nu pentru recunostinta ce-mi va purta . Ci pentru ca stiam ca fiecare om are un baston de maresal in rucsac . Nici macar nu am spus-o eu . Eu doar am crezut in asta . Si atunci cand mi s-a confirmat am putut zambi fericit . Am fost fericit cand i-am adus mamei cadou prima bratara de aur . Pentru ca insemna ca puteam sa o fac si sa-mi rascumpar intr-un fel tot aurul pe care-l furasem din casa si-l vandusem in epoca adolescentei mele . Cand mama mi-a spus ca niciodata nu a stiut in ce parte voi cadea si ca adolescenta mea a fost ca mersul pe sarma pentru ei si totul s-ar traduce prin "a life on the edge " ... am fost fericit . Pentru ca am inteles intr-o clipa ca intr-un final sunt mandri de mine ... caci am cazut in partea care trebuia . Am fost fericit cand mi-am terminat facultatea . Dar extrem de fericit cand nu a fost nevoie sa profesez vreodata . Pentru ca asta a insemnat ca deja am avut succes in altele . Am fost fericit cand am reusit sa construiesc prima cladire . Nu pentru ca asta insemna mult . Ci pentru ca eu am reusit sa o fac . De altfel si astazi imi e draga . Am mai construit multe mii de metri patrati de atunci . Unii in cladiri absolut spectaculoase . Dar nimic comparabil ca si emotie . Am fost fericit cand ai mei au fost mandri de mine . Si nu s-a intamplat rar . Am fost nu o data fericit cand i-am putut ajuta pe altii . M-am simtit facand parte dintre oameni . Am fost fericit cand am descoperit o plaja care incepea dintr-o plantatie de banani , undeva , pe o insula uitata de lume in grecia . Am fost fericit cand am mirosit prima oara asfaltul New York-ului . De fapt fericit am fost la cateva zile dupa . Atunci eram mult prea bulversat . Am fost fericit cand mi-am plimbat copii in Central Park sau cand au descoperit impreuna magazinul Apple . Si nu m-am saturat de fericirea asta in nici una din zecile de dati cand am simtit orasul ala . Am fost fericit cand am vazut cate un film romanesc bun . Mi-a saltat inima de emotie . Nu pentru ca era un film bun . Asta se mai intampla . Ci pentru ca era romanesc . Am fost fericit cand am citit cate o carte la sfarsitul careia mi-a parut rau ca s-a terminat . Nu pentru ca era bine scrisa . Ci pentru ca destinul m-a lasat sa o descopar si sa ma bucur de ea . Am fost fericit pentru un milion de alte lucruri . Unele extrem de complicate , altele al dreaq de simple . Sunt un tip norocos ... fericirea a stat pana acum in apropiere . Chiar si in cele mai nefaste perioade ale mele . Vezi , probabil de aceea nu am eu regrete . Pentru ca stiu ca si cele mai crunte momente vin la pachet cu un strop de fericire ... atunci cand stii unde sa o cauti .

cu alte cuvinte:)

hmmm, interesanta provocare! Interesanta prin tema propusa si mai interesanta pentru mine, prin prisma faptului ca in dimineata aceasta, fara a sti ca exista in mintea Iarinei "provocarea" , iubitul meu imi scria un mesaj. Nu oricare mesaj, si desi stiu ca nu-i foarte frumos sa spun din casa, am sa-mi permit sa-l pun aici , doar pentru a ma face inteleasa'" stateam acum si ma gandeam ca daca ar fi sa sterg tot din viata mea si as putea pastra doar ceea ce consider ca ma face fericit, te-as opri pe tine,copii si senzatiile din adolescenta...Restul le-as trece  la si altele. Chiar si vacante, succese in activitate, imagine, celebritate, tot""
Cam asa mi-am inceput eu ziua de azi:).
De fapt daca tot sunt cu totul la vedere, mai fac o destainuire si cu mana pe inima spun ca diminetile ultimului an sunt la fel de frumos si tandru incepute, iar weekend-urile au o caldura si un desing anume. Uite! cum fara sa vreau evoc momente de fericire din viata mea. ..Traiesc, sunt fericita ! Cam asa mi-as incepe tema de azi. Traiesc . Sunt multe momente in care mor  de dor, mor de neputinta, mor de nerabdare, mor de curiozitate, mor sa fiu aproape de el, mor sa-i simt mana dreapta si ochiul stang, dar traiesc intens fiecare clipa din viata !Si asta ma face fericita. Sunt fericita cand stiu sa-l ascult, sunt fericita cand stiu ca ma asculta, sunt fericita cand ascultam cum cade ploaia, arde soarele , cand adie vantul, cand marea e rosie, cand cad primii fulgi de zapada , cand se aprind luminile prin orase pe care le batem impreuna la pas, cand inima lui bate langa inima mea, cand talpile noastre stiu cum sa se aseze una langa alta si doar epiderma ne desparte trupurile. Sunt fericita ca ..ESTE!
Sunt fericita de tot ce pot sa vad, sa gust, sa ma bucur , sa ating. Sunt fericita ca SUNT INTREAGA!
Sunt fericita ca sunt mama , si sunt fericita ca stiu ca vreau sa mai pot fi mama. Sunt fericita ca oamenii imi zambesc pe strada , ca mereu imi spun ""domnisoara noastra de la banca"":):). Sunt fericita ca pot face pe altii sa lupte sa fie fericiti.
Daca ma intorc in timp pentru a pastra tema provocarii, nu sunt departe de topul fericirii pe care Iarina l-a intocmit. Pana la urma ,toti am trait prima iubire si cred ca am simtit-o dincolo de ceea ce puteam duce atunci. Am fost indragostita, am simtit cum plutesc, am iubit si am fost iubita. Am avut noroc spun eu acum .Am avut noroc pentru ca desi eram la varsta liceului, baiatul de care ma indragostisem era suficient de matur(contrar varstei) ca sa ma poata intelege, pretui si respecta. A fost , nu o iubire de-o vara ci o iubire de 5 veri. O iubire din care am invatat multe si din care m-am hranit mult timp. M-a educat intr-un fel, am devenit pretentioasa si extrem de mandra de ceea ce eram. Lucru care m-a ajutat mult in viitoarea mea viata de femeie.
Am fost fericita cand am intrat la facultatea pe care mi-am ales-o. Si nu oricum , ci a 11 a din 2000 si ceva de candidati. Am fost fericita cand colegii din facultate  ma priveau ca pe ceva de pe alta planeta. Eram fata imbracata in negru, ce avea replica la cursuri, ce venea la examen cu dalmatianul in lesa,fata care primii doi ani de facultate nu aparea decat la examene si trecea fara probleme .
Am fost fercita cand cel mai bun prieten din facultate a primit nota maxima la un examen  doar pentru faptul ca imi statea alaturi la cursuri. Profesorul l-a felicitat , spunandu-i ca desi lucrarea lui nu era de nota 10, loialitatea lui fata de mine, merita rasplatita.
Am fost fericita cand, casa imi era plina de prieteni si impreuna gateam, cantam , inventam jocuri de carti si plangand cantam cantecele lui Tudor Gheorghe.
Am fost fericita cand am fost nasa la colegii mei din facultate si i-am vazut fericiti atunci cand li s-au nascut copii.
Am fost fericita cand am putut sa-i ofer mamei mele prima geanta Dior  si am putut sa  compensez prin ceea ce-am construit , dorinta tatalui meu de a avea si un baiat.
Am fost fericita ca am nascut baiat. Da. In momentul in care am ramas insarcinata, desi toata familia isi dorea o fetita, eu, mi-a dorit baiat. Si Dumnezeu m-a ascultat, si-i multumesc!
Am fost fericita cand 200 de oameni impreuna cu presedintele bancii, m-au aplaudat si felicitat dupa ce trei saptamani i-am trainuit.
Sunt fericita pentru ca stiu ..ca fericirea se gaseste in lucruri simple, nu trebuie sa gasesti momentul in care sa fii fericit, trebuie doar sa crezi in fericire si vine in fiecare moment.

Viata ... la rang de arta

Iarina a luat o tema frumoasa . Cele mai frumoase zece momente din viata ei . Ceea ce m-a dus cu gandul la cele mai triste momente din viata mea . Caci in viziunea mea , ca sa-mi pot evalua cele mai fericite momente si a imi face un top din ele ar trebui sa le judec prin prisma celor mai crunte momente . Altfel mi se pare mie ca le-ar lipsi ceva . Si , am fost suprins sa constat ca am avut putine momente triste in viata . Am avut pe alocuri momente dure , unele crunte chiar . Dar foarte rar triste . Sa fie pentru ca tot timpul m-am simtit obligat sa-i ajut pe cei dimprejur atunci cand a fost crunt , evitand astfel sa ma gandesc la tristetile mele ? Sau pentru ca intodeauna , indiferent de situatie , mi-am spus ca asa cum orice problema are o rezolvare , orice obstacol din viata are un mod de a fi depasit : il sari , il ocolesti , il darami , sapi sub el pana cade sau treci dincolo ... Totul e sa merite si sa ai determinarea necesara . Nebunie sau optimism ? Habar nu am . Cert e ca am mototolit realitatea de atatea ori sa fac din imposibil posibil incat deja am devenit oarecum arogant pe tema asta . Cu toate astea si eu am plans . Nu o data . Chiar daca nu intodeauna vizibil . Si acum realizez ca momentele mele de tristete , intr-o proportie covarsitoare au fost cele legate de oameni . Oameni care m-au dezamagit . Inclusiv atunci cand i-am inteles de ce au facut-o . Dar mai ales cand nu i-am inteles . Desi s-a intamplat rar , s-a intamplat si asta . Intr-un final , momentele mele de tristete au existat exclusiv pe baza relatiilor interumane . Am fost dezamagit cand cei carora le-am acordat increderea sub o forma sau alta .... au considerat ca li se cuvine si si-au batut joc de ea . Uneori , asa cum am spus , cu sens . Pentru ei . Ba pana si pentru mine . Pentru ca intr-un final oamenii au ales intre a fi corecti cu increderea pe care le-am acordat-o sau a-si crea un avantaj sau altul . Iar atunci cand au ales ... mi-au dat la randul meu voie sa-mi iau propriile decizii . In orice directie . Pe undeva poate ca e mai bine asa . Sa fi trist ca ai pierdut un prieten dar sa extragi din experienta respectiva ceea ce era de invatat . Probabil ca de aceea unii oameni mor inconjurati de prieteni iar altii singuri .

RARA AVIS

exista oameni si oameni . personalitati diferite si puncte de vedere diferite . oamenii isi proiecteaza imagini despre ei . despre propria lor personalitate . uneori are legatura cu ceea ce sunt , alteori deloc . probabil ca de acolo si cei care se considera neintelesi . de prieteni , de familie , de societate . ei cred ca sunt cum ceilalti nu-i vad ca sunt . realitatea e insa undeva la mijloc . de cele mai multe ori suntem intr-un fel sau altul la jumatatea drumului dintre ceea ce credem noi ca suntem si cum ne percep ceilalti ca suntem . sau altfel spus , suntem suma experientelor noastre , filtrate de propriul ego si consecintele actiunilor noastre , vazute de ceilalti , evident intr-un mod subiectiv . totul e relativ si subiectiv . e insa reconfortant sa vezi uneori oameni a caror imagine se proiecteaza corect in spatiul dimprejurul lor . sunt cei care te fac sa te simti relaxat . care , fara sa isi planga vreodata de mila , sesizeaza aspectele umane fara sa le judece . sunt cei care sunt constienti de propria valoare pana in cele mai mici detalii dar nu fac niciodata caz de asta . sunt cei care vor putea purta cu tine o discutie pe orice tema , oricat de complicata sau departe de experienta lor ... pentru ca au puterea de analiza si obiectivism , dublate de bunul simt natural . sunt rari . cred ca e o chestiune de genetica . nu tine de cultura sau educatie . nu tine de treapta sociala . nu tine nici de desteptaciune , definind desteptaciuena ca fiind suma cunostintelor dobandite . tine intr-adevar de inteligenta . in lipsa ei , nimic nu exista . am intalnit astfel de oameni din cele mai diverse clase sociale : milionari , muncitori , ingineri , medici , soferi , someri . ceea ce ii unea pe toti era bunul simt . dar nu e vorba de proverbialul bun simt (lipsa la romani :D ) ci mai degraba de ceea ce inteleg eu prin "common sense". o naturalete in gandire , absolut intraductibila .

ma intreb cat de mult mi-au marcat mie viata . sau cat de tare m-am legat eu de ei si mi-au fost simpatici astfel de oameni dintodeauna . fara o motivatie . pur si simplu . mai ales ca toti , fara exceptie , aveau ceva . care nu te izbea . in acelasi timp aveau acea noblete nu data de stramosi ci mai degraba data de niste oameni in mintile lor , calmi si cu echilibrul interior extraordinar . pentru ca intr-un final , despre asta e vorba . de a accepta ceea ce nu se poate schimba si de a lupta pentru toate celelalte .

provocare

Va propun o noua tema : “10 intamplari fericite”
…intamplari.secvente,momente, cuvinte,micutzisme,ceva…orice care,macar pentru o clipa, v-a adus in suflet fericirea.

Recunosc, nu cu mult timp in urma, am mai facut exercitiul acesta. De data aceasta, e o provocare si pentru mine…sper ca nu voi reda aceleasi momente; as fi tare nefericita :) sa constat ca acelea sunt singurele 10 intamplari fericite din viata mea…

Asadar, iata top ten-ul meu:

Nu stiu cum sunt altii,dar eu cand ma gandesc la copilaria mea…cea frumos curgatoare si limpede…mi se umple inima de bucurie. Asa ca, voi trece peste etapa copilariei (nu mi-ar ajunge paginile acestui blog ca sa-mi strig fericirea) si ma voi opri la adolescenta…

1. fericita am fost cand am simtit primii fiori ai dragostei…el,baiatul din ultima banca,m-a privit intr-un fel,pe mine,fata din prima banca. M-am topit de fericire…
2. primul chef din viata mea,prima petrecere adevarata…16 ani, pantofi cu toc guban,fusta scurta, bucle facute cu ondulatorul,ruj,oja…ce mai,numai cine a trait adolescenta in anii ‘80-‘90 poate sa inteleaga cat de mult insemnau toate acestea. M-am privit in oglinda si mi-am zambit… zambeam increzatoare femeii…
Am ajuns la petrecere…el,baiatul din ultima banca,m-a invitat la dans. Va aduceti aminte de secventele cu blues-uri,3-4 melodii tzopaite,urmate de alte 3-4 lente?! Ehe,ce vremuri… te indragosteai instant…acu’, bietii tineri,cum doamne iarta-ma sa mai vibreze,cand decibelii le provoaca doar traume sonore…dar,sa revenim la dansul meu…pe acordurile lui scorpions,el m-a luat de talie, m-a strans usor,doar atat cat sa-mi pierd respiratia :) si, de parca nu era destul,m-a sarutat pe obraz. Probabil ca am tremurat ca meduza, pentru ca el m-a intrebat: “pe tine te-a mai sarutat cineva?”. “Ei , cum sa nu?!”a venit si raspunsul meu “ferm”. A inceput sa rada,ras nu zambet: “cum sa nu?! De parca te-ar fi sarutat o duzina…” umilitor moment,umilitor…si acum mi se strange inima… noaptea de dupa insa, a fost inaltatoare. Am strans perna in brate de teama sa nu-mi atinga sarutul care mi-a ars o noapte intreaga obrazul… ardeam si eram fericita…extrem de fericita!
3. fericita am fost intr-o noapte de ianuarie… un alt el mi-a adus 2 cirese,2 cirese in mijlocul iernii…unde le-a gasit?!...doar dragostea ar putea sa raspunda :). cu o mana am luat ciresele,iar cu cealalta l-am luat pe el…ne-am luat si am alergat fericiti..am alergat in cautarea celor mai senzationale locuri pentru sarutat…a fost o noaptea a saruturilor : in mijlocul unei strazi aglomerate, cu masini galagioase si claxoane enervate de gestul nostru infantil;in curtea unei biserici,dupa ce ne-am julit genunchii escaladand ditamai zidul; intr-un parc pustiu si lugubru, printre ramurile unor copaci ce pareau fantome s.a.m.d. ne-am sarutat pasional,ne-am sarutat spasitzi,ne-am sarutat cu teama,ne-am sarutat nebun,ne-am sarutat bolnav,ne-am sarutat in toate felurile… pana cand buzele noastre au devenit doar o singura gura,o gura imensa care a rostit cel mai frumos “te iubesc” din lume.
4. fericita am fost cand copilul meu s-a desprins din trupu-mi dezintegrat de durerea unei nasteri naturale. Am simtit cum, odata cu el, sufletul meu s-a ridicat undeva sus,atat de sus,incat am crezut ca nu se va mai intoarce,coplesit de bucuria orgasmica a creatiei.
Dupa cateva ore de la momentul nasterii, a trebuit sa merg sa-mi hranesc copilul. Crucial moment…nu eram in stare sa-mi sincronizez “biberonul” cu gurita ei,gurita fetitei mele. Minute bune m-am zbatut …si,cand credeam ca totul este pierdut si ma resemnasem asteptand o mana salvatoare de asistenta medicala,iata ca acel ghemotoc din bratele mele,s-a smucit si a apucat zdravan obiectul mult incercat.:)) in acea clipa, din mine s-a scurs nu numai hrana copilului meu,ci si viata mea. Pentru ca,da,viata mea i-am dat-o ei,viata mea e fata mea.
5. fericita am fost cand am intrat in casa a doi copii uitati de soarta. Am intrat incarcata de cadouri, de un craciun foarte trist pentru mine,am intrat cu “ho.ho.ho…a sosit mos craciun!”. Fetita,ca ea e preferata mea,m-a privit cu ochii ei mari,incredibil de sclipitori, si mi-a zis : “tu nu esti mos craciun!tu esti ingerul lui mos craciun…” m-am topit ,am lacrimat si am strans-o cu dragoste in brate. Nu numai ca nu sunt un inger,dar nici macar nu am atins o pana de inger… acum,sunt 5 frati,mama lor a gasit de cuviinta sa mai faca trei… la fiecare paste sau craciun sunt in casa lor mai incarcata,incarcata de cadouri,dar,mai ales,incarcata de sentimente,incarcata de dragoste,incarcata de fericire. Si ei sunt acum copiii mei,copiii care ma asteapta nerabdatori si,mai ales,fericiti.
6. fericita am fost cand am privit spectacolul inegalabil al apei care ,in las vegas,danseaza mai frumos decat cei mai talentati dansatori. Am plans de fericire..
7. fericita am fost cand un barbat-obsesie mi-a zis dupa 7 ani,ani in care nu ne-am vazut: “vreau sa te pipai si sa urlu: Este!”… in secunda urmatoare m-am lecuit de boala obsesiei,m-am lecuit de el…corpul meu insa a tremurat de placere. E si asta o fericire,nu-i asa?:)
8. fericita am fost cand ,in zori, dupa o noapte pasionala,ne-am privit buimaci, negasind cuvinte… in cele din urma,el a spart linistea de gheata…”mirosi a zambile scaldate intr-un soare cald de primavara… pauza…sunt un dobitoc!habar nu am ce sa spun..mi-ai spalat creierul” :) a fost cel mai frumos compliment de “dupa”…si am fost fericita.
9. fericita am fost cand lovita si tavalita de viata,o voce la telefon m-a asigurat ca : “sunt prietena ta!sa nu uiti asta!” n-am uitat si nu voi uita…si asta ma face foarte fericita!
10. fericita sunt si acum cand pot sa privesc cu drag si nostalgie in sertarul cu amintiri fericite.:)


p.s. gata,am terminat. Desi n-a fost o repetitie,multe din punctele pe care le-am amintit candva,se regasesc si aici. N-am prea trecut testu’,dar nu e timpul pierdut.:)) reluam exercitiul si la anul.
Astept cu nerabdare sa va citesc. Fiti simpli,curati,sinceri…fara lux lingvistic,fara artificii si,mai ales,fara redundantza! :)

9 octombrie 2011

fara ..

a trecut un an de cand a plecat.  a plecat fara sa-mi spuna nimic. de altfel nici nu cred ca as fi putut sa-l ascult daca mi-ar fi zis adio. in cazul lui, un la revedere era mult prea fortat si deloc credibil. daca se hotarase se plece , doar adio era cuvantul pe care mi l-ar fi putut spune. Dupa 20 de ani de prietenie, dupa 10 ani de munca in echipa, dupa ore in sir petrecute la vorba, cum sa dispari si sa spui simplu..la revedere?! Nici macar unde s-a dus nu stiu. Nu stiu decat ca a plecat, ca nimeni nu-l poate vedea ,  doar pot presupune ca acolo unde este , ii este bine si este fericit. Ar fi pacat sa nu poata zambi acolo, ar fi pacat ca Prada si Gucci sa nu aiba macar un magazin acolo, ar fi de neierat ca ciocolata neagra sa nu aiba acelasi gust ca cel pe care aici, il adora. Ma rog ca toate astea sa-i fie prin preajma ,pentru ca stiu ca niciun prieten nu a gasit inca acolo.

3 octombrie 2011

petre ispirescu

cand eram mic , mama-mi citea basme . uneori imi tineam ploapele cu mainile ca sa reusesc sa le ascult pana la sfarsit . alteori adormeam cu mult inainte ca mama sa termine macar randul . iar in alte seri , obosita de aviditatea mea , ma lasa sa ascult basme pe vinil ...
oricum ar fi , recunosc ca basmele mi-au urmarit copilaria . nu o data mi-am imaginat cavaleri calare , domnisoare gata sa fie salvate , regate dezrobite , batalii aprige , cai albi sarind peste paraie sau gonind pur si simplu peste campii intinse ... iar eu , evident , in mijlocul evenimentelor . am crescut mai mare , am invatat sa citesc si devoram pur si simplu tot ceea ce-mi cadea in mana . sunt putine basme , scrise pe orice meridian , pe care sa nu le fi citit . e probabil cea mai intensa si profunda legatura a mea cu literatura romaneasca . dincolo de momentul asta al constructiei mele , am derapat spre print si cersetor , fetita cu chibrituri si jack london . poate pentru ca intodeauna noua romanilor ne-a placut sa stam si sa privim la altii cum fac in timp ce noi eram prea buni ca sa facem . asa ca visam cum va fi cand noi vom face . si uite nah , ca nu prea am facut . asa si literatura noastra . nu beletristica e insa subiectul de astazi . nah , ma mai iau degetele pe dinainte .
subiectul erau povestile si basmele nemuritoare . desi nu am mai crezut in ele in totalitate de la un moment incolo , am continuat sa-mi imaginez cum ar fi sa cutreier lumea-n lung si-n lat si sa visez la bataliile pe care am sa le dau . pana la un moment dat cand brusc , de pe-o zi pe alta , am incetat sa mai cred in basme . si maturizandu-ma brusc , am inteles rostul lucrurilor pe lume . asa cum erau ele asezate . dincolo de aparente .

ei bine , astazi , datorita celor 48 de ore , am reinceput sa cred in basme . ba chiar sunt atat de indragostit incat si in mos craciun as crede daca nu as fi convins ca vor rade copii de mine ...
iubito , mergi cu mine in laponia ??

oarecare vs special

sunt zile oarecare . exista si zile speciale . teoretic unele zile sunt speciale si altele oarecare . de unde cred si cugetarea conform careia teoria e una si practica alta . pentru ca am trait cateva zile oarecare , exceptional de speciale . le-am trait ! dimpreuna cu tot sufletul meu . intreg . le-am simtit cu fiecare por al meu , superficial sau profund , cu fiecare gand , cu fiecare gest , cu fiecare zambet , cu fiecare clipa . 48 de ore . doua zile si doua nopti . aproape de neexplicat . pentru ca nu au fost pline de amor nebun . nici de relaxare . nici de cugetari . nici de ...nimic . au fost doua zile care-au avut de toate . fara sa exceleze in nimic . au fost doua zile si doua nopti oarecare . la finalul carora eram extrem de ...fericiti . fara sa pot sa punctez ceva si sa spun "de aia " . nu ,pur si simplu de toate . doua zile si doua nopti oarecare . exceptionale de speciale as putea spune . mi-ar mai fi trebuit cateva . cate ? aaaaaa..... nu stiu . cate zile sunt intr-o viata ?:)