Faceți căutări pe acest blog

10 octombrie 2011

cu alte cuvinte:)

hmmm, interesanta provocare! Interesanta prin tema propusa si mai interesanta pentru mine, prin prisma faptului ca in dimineata aceasta, fara a sti ca exista in mintea Iarinei "provocarea" , iubitul meu imi scria un mesaj. Nu oricare mesaj, si desi stiu ca nu-i foarte frumos sa spun din casa, am sa-mi permit sa-l pun aici , doar pentru a ma face inteleasa'" stateam acum si ma gandeam ca daca ar fi sa sterg tot din viata mea si as putea pastra doar ceea ce consider ca ma face fericit, te-as opri pe tine,copii si senzatiile din adolescenta...Restul le-as trece  la si altele. Chiar si vacante, succese in activitate, imagine, celebritate, tot""
Cam asa mi-am inceput eu ziua de azi:).
De fapt daca tot sunt cu totul la vedere, mai fac o destainuire si cu mana pe inima spun ca diminetile ultimului an sunt la fel de frumos si tandru incepute, iar weekend-urile au o caldura si un desing anume. Uite! cum fara sa vreau evoc momente de fericire din viata mea. ..Traiesc, sunt fericita ! Cam asa mi-as incepe tema de azi. Traiesc . Sunt multe momente in care mor  de dor, mor de neputinta, mor de nerabdare, mor de curiozitate, mor sa fiu aproape de el, mor sa-i simt mana dreapta si ochiul stang, dar traiesc intens fiecare clipa din viata !Si asta ma face fericita. Sunt fericita cand stiu sa-l ascult, sunt fericita cand stiu ca ma asculta, sunt fericita cand ascultam cum cade ploaia, arde soarele , cand adie vantul, cand marea e rosie, cand cad primii fulgi de zapada , cand se aprind luminile prin orase pe care le batem impreuna la pas, cand inima lui bate langa inima mea, cand talpile noastre stiu cum sa se aseze una langa alta si doar epiderma ne desparte trupurile. Sunt fericita ca ..ESTE!
Sunt fericita de tot ce pot sa vad, sa gust, sa ma bucur , sa ating. Sunt fericita ca SUNT INTREAGA!
Sunt fericita ca sunt mama , si sunt fericita ca stiu ca vreau sa mai pot fi mama. Sunt fericita ca oamenii imi zambesc pe strada , ca mereu imi spun ""domnisoara noastra de la banca"":):). Sunt fericita ca pot face pe altii sa lupte sa fie fericiti.
Daca ma intorc in timp pentru a pastra tema provocarii, nu sunt departe de topul fericirii pe care Iarina l-a intocmit. Pana la urma ,toti am trait prima iubire si cred ca am simtit-o dincolo de ceea ce puteam duce atunci. Am fost indragostita, am simtit cum plutesc, am iubit si am fost iubita. Am avut noroc spun eu acum .Am avut noroc pentru ca desi eram la varsta liceului, baiatul de care ma indragostisem era suficient de matur(contrar varstei) ca sa ma poata intelege, pretui si respecta. A fost , nu o iubire de-o vara ci o iubire de 5 veri. O iubire din care am invatat multe si din care m-am hranit mult timp. M-a educat intr-un fel, am devenit pretentioasa si extrem de mandra de ceea ce eram. Lucru care m-a ajutat mult in viitoarea mea viata de femeie.
Am fost fericita cand am intrat la facultatea pe care mi-am ales-o. Si nu oricum , ci a 11 a din 2000 si ceva de candidati. Am fost fericita cand colegii din facultate  ma priveau ca pe ceva de pe alta planeta. Eram fata imbracata in negru, ce avea replica la cursuri, ce venea la examen cu dalmatianul in lesa,fata care primii doi ani de facultate nu aparea decat la examene si trecea fara probleme .
Am fost fercita cand cel mai bun prieten din facultate a primit nota maxima la un examen  doar pentru faptul ca imi statea alaturi la cursuri. Profesorul l-a felicitat , spunandu-i ca desi lucrarea lui nu era de nota 10, loialitatea lui fata de mine, merita rasplatita.
Am fost fericita cand, casa imi era plina de prieteni si impreuna gateam, cantam , inventam jocuri de carti si plangand cantam cantecele lui Tudor Gheorghe.
Am fost fericita cand am fost nasa la colegii mei din facultate si i-am vazut fericiti atunci cand li s-au nascut copii.
Am fost fericita cand am putut sa-i ofer mamei mele prima geanta Dior  si am putut sa  compensez prin ceea ce-am construit , dorinta tatalui meu de a avea si un baiat.
Am fost fericita ca am nascut baiat. Da. In momentul in care am ramas insarcinata, desi toata familia isi dorea o fetita, eu, mi-a dorit baiat. Si Dumnezeu m-a ascultat, si-i multumesc!
Am fost fericita cand 200 de oameni impreuna cu presedintele bancii, m-au aplaudat si felicitat dupa ce trei saptamani i-am trainuit.
Sunt fericita pentru ca stiu ..ca fericirea se gaseste in lucruri simple, nu trebuie sa gasesti momentul in care sa fii fericit, trebuie doar sa crezi in fericire si vine in fiecare moment.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu