Faceți căutări pe acest blog

10 octombrie 2011

provocare

Va propun o noua tema : “10 intamplari fericite”
…intamplari.secvente,momente, cuvinte,micutzisme,ceva…orice care,macar pentru o clipa, v-a adus in suflet fericirea.

Recunosc, nu cu mult timp in urma, am mai facut exercitiul acesta. De data aceasta, e o provocare si pentru mine…sper ca nu voi reda aceleasi momente; as fi tare nefericita :) sa constat ca acelea sunt singurele 10 intamplari fericite din viata mea…

Asadar, iata top ten-ul meu:

Nu stiu cum sunt altii,dar eu cand ma gandesc la copilaria mea…cea frumos curgatoare si limpede…mi se umple inima de bucurie. Asa ca, voi trece peste etapa copilariei (nu mi-ar ajunge paginile acestui blog ca sa-mi strig fericirea) si ma voi opri la adolescenta…

1. fericita am fost cand am simtit primii fiori ai dragostei…el,baiatul din ultima banca,m-a privit intr-un fel,pe mine,fata din prima banca. M-am topit de fericire…
2. primul chef din viata mea,prima petrecere adevarata…16 ani, pantofi cu toc guban,fusta scurta, bucle facute cu ondulatorul,ruj,oja…ce mai,numai cine a trait adolescenta in anii ‘80-‘90 poate sa inteleaga cat de mult insemnau toate acestea. M-am privit in oglinda si mi-am zambit… zambeam increzatoare femeii…
Am ajuns la petrecere…el,baiatul din ultima banca,m-a invitat la dans. Va aduceti aminte de secventele cu blues-uri,3-4 melodii tzopaite,urmate de alte 3-4 lente?! Ehe,ce vremuri… te indragosteai instant…acu’, bietii tineri,cum doamne iarta-ma sa mai vibreze,cand decibelii le provoaca doar traume sonore…dar,sa revenim la dansul meu…pe acordurile lui scorpions,el m-a luat de talie, m-a strans usor,doar atat cat sa-mi pierd respiratia :) si, de parca nu era destul,m-a sarutat pe obraz. Probabil ca am tremurat ca meduza, pentru ca el m-a intrebat: “pe tine te-a mai sarutat cineva?”. “Ei , cum sa nu?!”a venit si raspunsul meu “ferm”. A inceput sa rada,ras nu zambet: “cum sa nu?! De parca te-ar fi sarutat o duzina…” umilitor moment,umilitor…si acum mi se strange inima… noaptea de dupa insa, a fost inaltatoare. Am strans perna in brate de teama sa nu-mi atinga sarutul care mi-a ars o noapte intreaga obrazul… ardeam si eram fericita…extrem de fericita!
3. fericita am fost intr-o noapte de ianuarie… un alt el mi-a adus 2 cirese,2 cirese in mijlocul iernii…unde le-a gasit?!...doar dragostea ar putea sa raspunda :). cu o mana am luat ciresele,iar cu cealalta l-am luat pe el…ne-am luat si am alergat fericiti..am alergat in cautarea celor mai senzationale locuri pentru sarutat…a fost o noaptea a saruturilor : in mijlocul unei strazi aglomerate, cu masini galagioase si claxoane enervate de gestul nostru infantil;in curtea unei biserici,dupa ce ne-am julit genunchii escaladand ditamai zidul; intr-un parc pustiu si lugubru, printre ramurile unor copaci ce pareau fantome s.a.m.d. ne-am sarutat pasional,ne-am sarutat spasitzi,ne-am sarutat cu teama,ne-am sarutat nebun,ne-am sarutat bolnav,ne-am sarutat in toate felurile… pana cand buzele noastre au devenit doar o singura gura,o gura imensa care a rostit cel mai frumos “te iubesc” din lume.
4. fericita am fost cand copilul meu s-a desprins din trupu-mi dezintegrat de durerea unei nasteri naturale. Am simtit cum, odata cu el, sufletul meu s-a ridicat undeva sus,atat de sus,incat am crezut ca nu se va mai intoarce,coplesit de bucuria orgasmica a creatiei.
Dupa cateva ore de la momentul nasterii, a trebuit sa merg sa-mi hranesc copilul. Crucial moment…nu eram in stare sa-mi sincronizez “biberonul” cu gurita ei,gurita fetitei mele. Minute bune m-am zbatut …si,cand credeam ca totul este pierdut si ma resemnasem asteptand o mana salvatoare de asistenta medicala,iata ca acel ghemotoc din bratele mele,s-a smucit si a apucat zdravan obiectul mult incercat.:)) in acea clipa, din mine s-a scurs nu numai hrana copilului meu,ci si viata mea. Pentru ca,da,viata mea i-am dat-o ei,viata mea e fata mea.
5. fericita am fost cand am intrat in casa a doi copii uitati de soarta. Am intrat incarcata de cadouri, de un craciun foarte trist pentru mine,am intrat cu “ho.ho.ho…a sosit mos craciun!”. Fetita,ca ea e preferata mea,m-a privit cu ochii ei mari,incredibil de sclipitori, si mi-a zis : “tu nu esti mos craciun!tu esti ingerul lui mos craciun…” m-am topit ,am lacrimat si am strans-o cu dragoste in brate. Nu numai ca nu sunt un inger,dar nici macar nu am atins o pana de inger… acum,sunt 5 frati,mama lor a gasit de cuviinta sa mai faca trei… la fiecare paste sau craciun sunt in casa lor mai incarcata,incarcata de cadouri,dar,mai ales,incarcata de sentimente,incarcata de dragoste,incarcata de fericire. Si ei sunt acum copiii mei,copiii care ma asteapta nerabdatori si,mai ales,fericiti.
6. fericita am fost cand am privit spectacolul inegalabil al apei care ,in las vegas,danseaza mai frumos decat cei mai talentati dansatori. Am plans de fericire..
7. fericita am fost cand un barbat-obsesie mi-a zis dupa 7 ani,ani in care nu ne-am vazut: “vreau sa te pipai si sa urlu: Este!”… in secunda urmatoare m-am lecuit de boala obsesiei,m-am lecuit de el…corpul meu insa a tremurat de placere. E si asta o fericire,nu-i asa?:)
8. fericita am fost cand ,in zori, dupa o noapte pasionala,ne-am privit buimaci, negasind cuvinte… in cele din urma,el a spart linistea de gheata…”mirosi a zambile scaldate intr-un soare cald de primavara… pauza…sunt un dobitoc!habar nu am ce sa spun..mi-ai spalat creierul” :) a fost cel mai frumos compliment de “dupa”…si am fost fericita.
9. fericita am fost cand lovita si tavalita de viata,o voce la telefon m-a asigurat ca : “sunt prietena ta!sa nu uiti asta!” n-am uitat si nu voi uita…si asta ma face foarte fericita!
10. fericita sunt si acum cand pot sa privesc cu drag si nostalgie in sertarul cu amintiri fericite.:)


p.s. gata,am terminat. Desi n-a fost o repetitie,multe din punctele pe care le-am amintit candva,se regasesc si aici. N-am prea trecut testu’,dar nu e timpul pierdut.:)) reluam exercitiul si la anul.
Astept cu nerabdare sa va citesc. Fiti simpli,curati,sinceri…fara lux lingvistic,fara artificii si,mai ales,fara redundantza! :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu