spre seara incepuse sa ninga. Stateau toti in livingul cabanei si jucau carti. Vinul fiert cu scortisoara si cozonacii plini de nuca le erau prieteni de nadejde. Mai erau exact doua saptamani pana se sfarsea anul , iar ei , hotarasera sa se vada cu toti si sa sarbatoreasca al 15 lea an de cand se cunosteau. Nu au fost mereu impreuna si nici macar la bine sau la greu, au fost pur si simplu prezenti unii in viata celorlalti de-alungul acestor ani. Nu s-au schimbat mult. Au crescut putin , ba chiar unii dintre ei intre timp au invatat sa creasca si copii. Ea, avea un baietel si ramasese sa-l creasca singura. Nimeni nu stia de ce a facut aceasta alegere. Nimeni nu intreba despre viata ei in particular ci doar la modul general.Asa se impamantenise intre ei, toti stiau exact atat cat trebuie unul despre celalalt. Jocul de cartii se derula pe mai multe planuri, erau chiar campionate si se juca pe miza : echipa care pierde va ridica cel mai inalt, bine legat si frumos om de zapada. Statea fata in fata cu el. El , cel pe care il stia de 15 ani. Baiatul inalt , desirat si care purta ochelari .Dintotdeauna a simtit ca el o priveste cumva..aparte. Il admira si stia ca privirea lui ii aduce o stare de bine. Nu indraznise niciodata sa gandeasca mai mult. Gandise ca acesta era modul lui de a-i spune ca o pretuieste. Era o femeie inteligenta, plina de umor si mai tot timpul la locul ei.Isi stia valoarea , stia ce poate sa spere , stia cat poate sa lupte si niciodata nimic nu ar fi putut sa o scoata din starea de bine pe care si-o crease. Avea copilul sanatos, si asta era tot ce conta pentru ea. Nimic din ce-i fusese dat sa duca nu o doborase si nimic din ce traise nu-i lasase un gust amar, ci doar ii deschise alte unghiuri din care sa priveasca oamenii. Ii placea grupul lor, aveau istorie impreuna, aveau multe interese si valori in comun si doar asta era motivul pentru care in seara aceea se afla departe de copilul ei. I se facea dor de mainile lui mici, de gropita din obraz ce-i aparea cand ii arunca cate-un zambet strengar. Parca si mirosul de ceai de mustel pe care-l punea seara in biberonul lui Dodo , ii lipsea. Zambea gandind la el. Simte cum o mana ii atinge mana . Realizeaza ca era departe cu gandul , cum tot asa realizeaza ca el, baiatul inalt , cel care mereu o privise altfel , era atat de aproape de ea.. I-a prins mana in semn ca stie ca este in competitie , si ca stie exact ca vor castiga. Si-au tinut mainile unite si au jucat de parca era un joc cu miza de viata si de moarte.
ultima runda, se taie cartile! jocul decisiv incepe...
castigatorii sunt : alexandra mama lui Dodo si Vlad . Sa mai taiem un cozonac pentru castigatori si sa lasam zapada sa se-astearna pentru a le putea oferi premiul...
Astea erau cuvintele pe care Alexandra le auzea ca prin ceata.Mintea ei era atrasa de caldura ce-o simtea iesind din palma ei ce statea strans lipita de palma lui Vlad. Nimeni nu schita niciun gest nelalocul lui . Toti isi vedeau de vin, de cozonac, de glume Ea privea la Vlad si nu stia daca viseaza . Nici sa-si desprinda mana nu avea curaj , era atat de cald si de bine in mana lui, era atata liniste in atingerea ce-o simtea, ca daca ar fi trebuit sa stea asa o viata , ar fi facut-o.
Mana lui se desprinde de mana ei. Gecile incep sa se imparta golindu-se cuierul. Ies pe rand din casa si incep sa rada la fulgii mari ce cadeau parca din iluminatorele de pe strada. Milioane de fulgi se-ngramadeau sa cada, mii de zambete li se citeau pe fata. Era alb, era liniste si doar doua saptamani mai ramase din anul acela.
Alexandra si Vlad se pregatesc si anul acesta pentru intalnire, de data aceasta insa ,este a 20 a intalnire. Dodo si Maya sunt fericiti ca parintii lor ii duc la munte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu