why?

Incrancenare…
Am asistat la o cearta la telefon…o “ea”, furioasa, arunca vorbe grele unui “el”,sotz blajin candva, un simplu nemernic acum,atribut sugerat de zvacnirea ei isterica. Am trecut razant pe langa ei si singura mea remarca soptita a fost: ush,ush…ush, energie rea!
Energia - “vinovata” de ceea ce se intampla cu noi, bun sau rau?!
In ultimul timp, am o stare buna…un val de energie cald imi mangaie simturile si-mi spala nelinistile. Inexplicabil! Si totusi,cert. mi-e bine! Mi-e teama sa scriu “mi-e foarte bine”. Mi-e teama sa indraznesc sa ma bucur… n-am un motiv anume,n-am o parghie salvatoare …”dati-mi un punct de sprijin si voi rasturna pamantul”,spunea arhimede. Dati-mi liniste,parafrazez eu, si voi fi fericita!
Incrancenare…
mi-am sunat prietena din adolescenta ca sa-i urez “la multi ani”. N-am mai vorbit de un an si nu ne-am vazut probabil de trei ani. Primul impuls a fost sa-i arunc un mesaj,asa,ca sa scap. Din fericire,m-am razgandit…telefonul meu matinal a trezit-o dintr-un somn linistit la o cabana de munte. De unde era sa stiu ca s-a hotarat sa-si sarbatoreasca ziua romantic,departe de casa,doar ea si sotul ei?! M-am scuzat si am incercat sa spun o urare rapida si impersonala. M-a oprit, mi-a dat ragazul de a-mi trezi amintirile, amintiri traite impreuna intr-o perioada cand in fiecare zi era primavara si,ca un tavalug, a inceput sa rastogoleasca vorbe,trairi, dorul si grija pe care mi-a purtat-o in lipsa, sentimentul teribil pe care l-a simtit stiindu-ma acolo,in locul pe care ea il vizualiza pur ipotetic,stangacia, teama si speranta pe care le-a trait incercand sa ajunga cumva la mine …pana la urma, am ajuns eu la ea. Am ajuns la un suflet pe care-l lasasem deoparte,am ajuns si bine am facut! M-a umplut de bucurie conversatia cu ea…
Totul trece, dar putin din el,din tot, ramane…
Incrancenare…
De ce???