tablou din frunzele unui copac putin exotic

Mi-am amintit de un tablou . Un tablou peste care a trecut o iarna, o primavara si o vara. Un tablou ce azi si-ar putea sarbatori ziua de nastere. ..

Mai sunt doar 3 zile din toamna asta! Ce pacat ca se termina! Stii?! Mie nu mi-a placut niciodata atat de mult toamna ca anul acesta:)..
De ce spui asta, iubita mea..? Nici vara nu cred ca a avut acelasi farmec ca pana anul acesta.
ai dreptate ! Dar iarna, iarna , cum a fost? Vezi? Nu-mi mai aduc aminte nimic din iarna ce-a trecut??
-ooo...iarna a fost lunga, a tinut 35 de ani!
-cum asa?? glumesti?
-nu iubita mea.. totul a fost inghetat pana la noi.

Ea iesise de la serviciu. El, ca-n fiecare dupa-amiaza, o astepta ca impreuna sa mearga acasa. In acea zi soarele avea o stralucire aparte : un galben istovit isi arata pe cer, o lumina calda dadea pamantului. Iar frunzele pluteau prin aer in vreme ce copacii nostalgici le urmareau cu privirea. Il vede , si zambind il saruta. O vede, si implinit o ia de mana. Simte cum mana ei se pierde in mana lui, cum umarul ei s-a asezat la fix sub umarul lui, cum pasii lor stiu calca in acelasi ritm. Sunt fericiti desi nimic nu s-a intamplat in plus fata de ieri, cum tot asa nimic nu va fi special maine. Azi insa, este o alta zi din viata lor impreuna si doar atat conteaza.
Frunzele se impleticesc printre pantofii lor. Ea le priveste zambind si le spune poezii. El surade si o roaga sa nu se opreasca. Prin fata ii trec imagini cu copiii lor ce stau cuminti cu fetele pe perna ascultand poeziile spuse de mama, cu draperiile pe care impreuna le-au ales dintr-un magazin uitat de vreme pe o strada din Londra, cu florile din husa canapelei, magnolia pe care va trebui sa o fereasca de viscolul iernii, cu cainele ce sta cuminte pe scara din spate a casei , cu sezlongul pe care toata vara l-a impartit cu ea , citind. O clipa ramane pe ganduri. Ea este acolo cu el,ii spune poezii, culege frunze, rade si ii spune ca intr-o zi se va apuca de pictat. Ce mult ii place cand o vede fericita ! Asa simte ca si el este fericit si o incurajeaza sa picteze, sa scrie , sa spuna poezii, sa rada , desi amandoi stiu ca maine dis de dimineata ea va pleca spre birou si nici de cum spre atelierul cu pensule si panze. Macar sa visezi, macar sa-ti doresti, macar sa tanjesti, sa ai la ce sa speri, sa ai ce sa astepti.
Mana in mana se indreapta spre casa. Mana ei dreapta este strans prinsa in mana lui stanga. Mana ei stanga tine firav un manunchi de frunze frumos colorate.
Parfumul uscat al frunzelor se simte si azi din rama ce sta pe biroul lui. Din cand in cand il priveste si o mai iubeste cu ochii pe ea, intoarce tabloul si vede scris ""niciodata toamna nu fu mai frumoasa.."" Si atunci isi aduce aminte ca maine este ziua tabloului lor...