Nuanta

mi-am spus povesti, mi-am imaginat personaje, mi-am creionat vise si chiar mi-am cladit propria lumea. O lume in care au trait toti , dar de care nimeni niciodata nu a stiut ca exista. Au  locuit acolo  nestiind o secunda ca lumea mea i-a primit doar pentru ca eu, sa nu ma plictisesc.Sunt hotarata acum, sa le aduc la cunostinta ca  vreau sa -mi colorez frumos ceea ce mi-am construit de-alungul timpului, si ca ..fara sa vreau punand culorile , am sa-i patez pe careva dintre ei sau poate..nimeni nu va iesi neatins de CULOARE. Motivul este simplu,  nu stiu sa manuiesc pensula si  pentru ca ma grabesc sa pun CULOAREA, am sa folosesc un aspirator care va imprastiat peste tot culoarea pe care am inventat-o combinand ani de zile nuante. Am luat zilnic din ultimii 10 ani de viata culori din tot ce am trait. Au fost zile in care galbenul si verdele erau preferatele mele, puneam apoi albastrul din cerul verii , ivoriul din valul marii, rosul din obrazul copiilor si nenuanta din vantul ce uneori imi flutura parul.Aduagam nedefintele culori ale sufletului meu, irizatiile inimii si straluciri ale privirii. Toate mi-au dat combinatia din care a aparut CULOAREA . Culoarea vietii mele. o viata ca un tablou de picasso , supradimensionata si microscopica pe alocuri. Culoarea pe care am gasit-o , dar cu care inca nu am avut curaj sa-mi pictez lumea.De teama ca nimeni cu o unda de negru din privire sau un mov dintr-un zambet prefacut sa-mi altereze culoarea..