Abia isi mai cara sufletul chinuit. Abia isi misca pleopele ce stateau sa-i cada peste ochii mari si goi ca doua prapastii. Cu toate astea, si nu doar cu astea , cu o masina mare si impersonala, cu un catel ce motaia pe bancheta din spate a hardugiei impersonale, mergea inainte printre sirurile de masini pe care oameni nevinovati le sofau. Asta-i cumva sfarsitul povestii cu final previzibil al acestei fapturi , ce nici macar nu stie ca civic daca nu moral este ca atunci cand nu stii nici sa mergi, la ce bun sa sofezi?! Ei bine cu toate nocsele pe care sufletul le deversa, cu toate negurile pe care ochii le -mprastiau, conducea fara ca macar schelaitul cainelui sa-i atinga nervul auditiv. Nesansa, soarta, trei ceasuri rele au facut ca totul sa se intample..Nu oricum ci chiar in fata mea. Accident! Nimic fatal, dar zgomotul de tabla indoita, mirosul de praf si tipetele trecatorilor ma urmaresc si azi. Catelul azvarlit pe caldaram, rumoarea soferilor vecini, plansetul copiilor mei, vidul din creierul molustei si prapastiile ce-i serveau drept felinare , nici azi nu-mi lasa somul linistit.
Stupoare! Avea de facut un comision. Duce dinspre tara inspre oras gogosari pentru muraturi si rosii pentru bulion. Se grabea doar pentru ca , fermentase saramura si noaptea nu-i prea bine sa pui bulionul la fiert..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu