Am auzit de foarte multe ori aceasta insiruire de cuvinte care se vrea a fi un enunt sincer , spus cu convingere de catre cel care-l rosteste . Ma gandeam azi , fara insa a sta ore in sir cu mana sub barba :), daca prietena mea , stie totul despre mine... raspunsul a venit rapid si sincer : nu, nu stie" totul ". Pentru ca nici macar eu nu stiu totul despre mine. Nu mai stiu totul despre mine. Cum ar fi oare sa-mi amintesc totul despre mine? Sa nu pot merge mai departe , sa nu pot gandi la ceea ce trebuie sa fac , doar pentru ca mintea mea este ocupata cu aducerea aminte a totului despre mine. Si , daca eu nu mai stiu totul despre mine, cum ar putea ea, prietena mea adevarata, sa stie? Sa insemne asta ca nu-mi este prietena adevarata?? Sa insemne asta ca nici cu mine nu am reusit sa leg o prietenie adevarata? Sau acest "totul"sa reprezinte pentru fiecare in parte un cu totul si cu totul altceva si sa reducem totul la cat ne convine sau la cat vrem sa se stie despre noi?!
......
Imi era cunoscut, de fapt era in cercul de prieteni ai prietenilor mei. Un baiat tacut , cu parul negru si cu un zambet impaciutor pe fata mai tot timpul. Il chema Marius si era casatorit cu una din fetele din cercul meu de prieteni. In ultimii 3 ani l-am intalnit de ... 3 ori sau poate 4 . Nu conteaza , oricum daca fac o medie anuala a intalnirilor mele cu Marius, ar rezulta 1 bucata intalnire / an , deci nimic de spus despre vreo relatie , fie ea si de amicitie , intretinuta cu el. O vreme nu l-am vazut deloc, nu i-am simtit lipsa si nici prin minte nu mi-a trecut sa intreb in vreun context de el . Pana cand ieri , in jurul pranzului, cineva imi rosteste numele si se intereseaza la una dintre colegele mele daca sunt prin preajma. Nici macar vocea nu am recunoscut-o , dar auzindu-mi numele, m-am ridicat de la birou , am saltat privirea peste geamul sablat ce ma desparte vizual de ceilalti , si l-am vazut pe Marius. Nu era foarte schimbat : acelasi zambet, acelasi par negru, doar ca era putin mai vorbaret. M-am bucurat vazandu-l si m-am gasit stangace atunci cand el mi-a marturisit ca i-a luat ceva timp sa ma gaseasca . Nu stiam ce anume l-ar fi facut sa ma caute de-atata vreme. De felul meu vorbesc, si nu putin ..vorbesc uneori chiar foarte mult, de data asta insa, am tacut si am ascultat o poveste. Povestea baiatului candva tacut , cu parul negru si cu zambetul pe care acum l-as numi misterios, nicicum impaciutor. O poveste desprinsa ca dintr-un film a lui a lui Martin Scorsese a carui erou principal fusese Marius. Am ascultat nemiscata povestea spusa pe repede inainte ,si spusa nu pentru ca venise sa-mi faca destainuiri ,ci doar pentru ca eu l-am intrebat ce a facut in ultima vreme . Raspunsul lui a fost unul dat cu zambetul pe buze "pai..o data pe saptamana mergem in Australia si restul timpului fie stateam in Paris, Singapore , ba uneori cand mi se facea dor de ploaie , poposeam in Londra.."
Nimic de spus mai mult despre poveste, pana la urma daca vrea sa si-si faca povestea publica , si doar daca din intamplare afla ca peste noapte am devenit scriitoare:)):), imi poate incredinta acest drept .
motivul vizitei?? ..un alt scenariu posibil pentru un film de acelasi Martin Scorsese.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu